Rednic spune ca Dinamo este in forma | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rednic spune ca Dinamo este in forma

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a afirmat, in cadrul unei conferinte de presa, ca formatia sa este in forma si s-a declarat increzator in sansele unei victorii in meciul cu Poli Timisoara, programat, duminica, de la ora 20.30, in etapa a IV-a a Ligii I.
"Avem un meci greu, pentru ca intilnim o echipa puternica, cu jucatori foarte buni, dar asta nu inseamna ca nu putem sa cistigam. Doresc sa continuam cu o victorie. Echipa are moralul bun, este in forma. Sper sa facem un meci bun si sa obtinem cele trei puncte", a declarat Rednic.
Tehnicianul a mentionat ca Poli Timisoara joaca altceva decit juca FC Arges sub comanda aceluiasi antrenor, Sorin Cirtu. "Fiecare antrenor are filozofia lui. La meciurile pe care le-am vazut, Timisoara si-a creat ocazii. El (n.r. - Sorin Cirtu) s-a adaptat si la jucatorii pe care i-a avut la dispozitie (n.r. - la FC Arges). Timisoara joaca altceva fata de ce juca Pitestiul cu Cirtu ca antrenor", a spus Rednic.
El a mai afirmat ca nu stie ce jucatori va folosi in linia de atac in al patrulea meci din aceasta editie de campionat. "Nu pot sa joc cu trei atacanti. Ce ma bucur e ca lucrurile s-au linistit. Sincer imi este foarte greu, pentru ca toti au aratat o pofta mare de joc, dar nu imi este teama", a precizat fostul antrenor al echipei FC Vaslui.
Intrebat daca Ganea este marcat de faptul ca nu reuseste sa inscrie, Rednic a raspuns: "Ganea isi doreste sa marcheze. Ceea ce am apreciat si eu, si suporterii este daruirea cu care el abordeaza fiecare meci. E un exemplu la antrenamente si la meciuri. Sigur, un atacant trebuie sa marcheze, dar important e sa creeze spatii pentru ceilalti".
Mircea Rednic crede ca mijlocasul formatiei Poli Timisoara, Dan Alexa, fost component al echipei "alb-rosii" in returul campionatului trecut, nu o sa fie primit cu aplauze de suporterii dinamovisti la meciul direct de duminica, dupa a scandat impreuna cu galeria "viola" impotriva fostei sale echipe. "Este normal ca suporterii sa nu primeasca cu aplauze un jucator care pleaca si dupa o saptamina are reactia pe care o are fata de clubul unde a jucat, care l-a platit. Important e ca suporterii sa vina in numar cit mai mare si sa ne sustina. Avem nevoie de ei, tinind cont ca ne asteapta un meci important duminica, apoi meci important joi, in Cupa UEFA", a spus Rednic.
Tehnicianul a afirmat ca mijlocasul Sreten Stanici va pleca in 25 august in Belgia, unde va fi suspus unei interventii chirurgicale in urma unei accidentari suferite la antrenamentul de miercuri seara. Rednic a adaugat ca jucatorii Cosmin Pascovici si Adrian Cristea au reluat antrenamentele normale, urmind ca cei doi sa fie inclusi in lotul pentru meciul cu Poli Timisoara.
Mircea Rednic sustine ca si-ar dori ca si fundasii sa marcheze, glumind pe seama golului inscris de Cristian Pulhac, in meciul reprezentativei de tineret, disputat la Urziceni, impotriva Irlandei de Nord si incheiat cu victoria Romaniei, scor 3-0. "Eu mi-as dori sa marcheze si fundasii. Nu au avut inca posibilitatea, dar o vor avea. Cum Pulhac a marcat la echipa nationala de tineret, chiar daca a vrut sa degajeze, o sa marcheze si ceilalti", a spus, in gluma, Rednic.
Referindu-se la unele critici aparute pe marginea jocului mai putin spectaculos pe care Dinamo il practica, Rednic a spus: "E normal sa mai apara si critici. Ce vreti spectacol sau vreti puncte pentru inceput? Echipa are momente bune si momente mai putin bune. La fiecare meci mai apar doi-trei jucatori noi. sint in cautarea formulei ideale".
Mircea Rednic a adaugat ca nu simte presiune asupra sa din partea actionarilor si spera ca acestea sa nu apara nici dupa prima infringere din campionat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro