Regina Elisabeta, prima apariţie publică după o lună | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Regina Elisabeta, prima apariţie publică după o lună

Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii a avut ieri prima apariţie publică după aproape o lună. Suverana Marii Britanii a participat la slujba de duminică de la biserica aflată pe domeniul regal de la Sandringham.

 

Regina a venit la biserica Sfânta Maria Magdalena împreună cu soţul ei, prinţul Philiph, în maşina oficială. Îmbrăcată într-o haină albastră, regina a coborât din automobil şi a fost aşteptată de parohul bisericii.

Este pentru prima dată când regina Marii Britanii apare în public în acest an, după ce a fost obligată să renunţe la participarea la slujbele de Crăciun şi Anul Nou din cauza unei gripe puternice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro