Revanşă printr-o victorie la scor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Revanşă printr-o victorie la scor

Cu toate că la nivelul băncii tehnice au fost ceva probleme în ultima săptămână, jucătorii de la CF Brăila au reuşit cea mai bună evoluţie a lor din retur şi le-au administrat gălăţenilor cea mai severă înfrângere din acest retur.
Viorel Ion a ştiut cum să pregătească meciul şi, în minutul al 2-lea, era deja 1-0 pentru gazde. Necoară a executat foarte bine o lovitură de colţ şi Călin a făcut inutilă intervenţia portarului Măstăcan.
Au urmat două lovituri libere, câte una de fiecare parte, cea a brăilenilor fără a periclita poarta oaspeţilor, însă cea executată de Cristea s-ar fi putut transforma în gol dacă Bucuroiu nu scotea mingea de sub transversală.
A urmat o cursă a lui Pălimaru (min. 10) încheiată cu un şut destul de slab.
Replica gălăţenilor a fost promptă. Elevii lui Eugen Baştină au preluat iniţiativa şi, după o perioadă bună de joc, au restabilit egalitatea: Cârjan a şutat de la 10 metri, Ivan a trimis in extremis mingea în corner, dar după centrarea lui Bârlădeanu, Florea (min. 23) a marcat pentru 1-1.
Finalul primei reprize a aparţinut gazdelor, care au mai înscris odată prin Pălimaru, după o acţiune de atac prelungită a brăilenilor, dar gazdele au mai irosit câteva situaţii decisive de a se desprinde, prin Pălimaru şi Câmpeanu, după tot atâtea pase foarte bune ale celui mai bun jucător de pe teren, Cosmin Necoară.

23cfbr1Au ieşit la rampă Bosoi şi Câmpeanu

Echipa brăileană a ieşit la fel de bine motivată de la cabine, astfel că la patru minute de la reluare, după plonjonul spectaculos al lui Bosoi, tot la centrarea lui Necoară, conducea deja cu 3-1.
Elevii lui Viorel Ion au continuat să-şi domine adversarii şi, cum era şi firesc, a picat şi golul al patrulea: Necoară a executat impecabil o lovitură de la colţul terenului şi Câmpeanu (min. 60) l-a învins pe Măstăcan.
Din acest moment gălăţenii au avut o posesie mai mare a mingii, însă atacurile lor au fost oprite de apărarea brăileană înainte ca ele să devină cu adevărat periculoase pentru poarta lui Bucuroiu.
Pe contraatac, tot brăilenii au fost mai periculoşi, iar scorul putea lua proporţii dacă Stelian Nicoliţă şi Vlaicu ar fi reuşit să marcheze din poziţii foarte bune.
Jucătorii de la CF Brăila şi-au luat revanşa după înfrângerea nemeritată de la Galaţi, au urcat pe locul al 5-lea în clasament şi, cu un moral bun, privesc cu optimism cele două partide, de la CSM Bacău şi Farul Constanţa din această săptămână.

CF Brăila: Bucuroiu - Bosoi, Călin, Ivan, Vlaicu - G. Ion, Otvoş, Voicu, Necoară (min. 71: Pungă) - Pălimaru (min. 79: S. Nicoliţă), Câmpeanu (min. 82: Prodan).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro