După ce a prezentat medaliaţii din sporturile olimpice, Mircea Cărbunaru, coordonatorul acestei publicaţii, a lansat cel de-al treilea număr al revistei.
"La fel ca şi în celelalte numere, am încercat să vin cu ceva care nu apare de obicei în presă, să scot la lumină lucruri care s-au uitat odată cu trecerea timpului. În această revistă nu sunt statistici sau clasamente, ci doar articole care să reflecte lucrurile mai puţin cunoscute despre performerii brăileni", a punctat Mircea Cărbunaru.
Revista a apărut într-un tiraj de 500 de exemplare şi cuprinde articole precum "Crosul «Ziua olimpică» - un singur week-end cu emoţii duble", "Rugby-ul brăilean, trecut, prezent şi viitor", "Boxul - sportul rege la CSM în 2011" şi un remember "Cazul Covaci", un portret al culturistului Vasile Crăciun, un dicţionar olimpic şi multe alte articole la fel de interesante.
