Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
La 20 iunie 1922, ICBP (Consiliul Internațional pentru Conservarea Păsărilor) a fost fondat la Londra ca prima organizație internațională pentru protecția naturii. În anii 1990, a existat o discuție în organizație despre o reformă a structurii acesteia. Un pas mare a fost făcut când la 3 martie 1993, organizația a început cu o nouă structură și un nou nume: BirdLife International.
Fiind prima acțiune la nivel mondial, partenerii BirdLife din peste 100 de țări au început o acțiune comună de conștientizare, „World Birdwatch”, pe 9 și 10 octombrie 1993.
În Europa, unii parteneri BirdLife au decis să organizeze suplimentar un sistem de raportare care să creeze o imagine de ansamblu asupra numărului de păsări observate, a evenimentelor și a persoanelor participante. Această acțiune europeană a fost inițiată și organizată de Johanna Winkelman (Vogelbescherming Nederland) și Fritz Hirt (BirdLife Elveția), ambii membri ai Comitetului European BirdLife.
Scopul principal a fost conștientizarea nevoii de salvare a păsărilor migratoare, a zonelor de reproducere a acestora, a escalelor de pe rutele de migrație și a locurilor de iernat.
Pe măsură ce rezultatele Europei au fost raportate Centrului European (condus de unul dintre partenerii naționali) până duminică la ora 18:00, mass-media a putut obține informații la zi. Astfel, impresionantul eveniment transnațional a primit multă atenție și mediatizare. În Europa, partenerii BirdLife din 17 țări s-au alăturat acțiunii. 17.119 persoane au participat la 1.812 evenimente și au numărat 5 milioane de păsări!
Orice ieșire în natură este plină de surprize și de necunoscut, mereu apar lucruri noi, mereu vezi specii noi, totodată existând și suprize neplăcute atunci cand vezi păsări puține ca număr de specii.
Sâmbătă și duminică, a avut loc evenimentul numit Eurobirdwach 2023, ceea ce a însemnat că la nivel mondial, iubitorii de păsări au ieșit pe teren pentru a transmite informații despre păsări. Știu, este plăcut să stai cu o cafea pe canapea dimineața în weeend, dar am mers totuși pe teren, fiind și vremea de partea mea. În weekendul din 30 septembrie și 1 octombrie 2023, peste 15.000 de persoane au participat la EuroBirdwatch 2023, cel mai mare eveniment european de observare a păsărilor. 34 de parteneri naționali ai BirdLife International din Europa și Asia Centrală au invitat oamenii la peste 770 de evenimente diferite pentru a observa migrația fascinantă a păsărilor și pentru a vedea peste 3,5 milioane de păsări în drum spre sud spre locurile lor de iernare.
Un prim rezumat direct după evenimente aduce rezultatele uimitoare de la 28 de parteneri BirdLife în următoarele numere de 777 de evenimente, 15.125 de participanți și peste 3,52 milioane de păsări observate. Datele tuturor partenerilor naționali au fost colectate, evaluate și publicate de Centrul European, care a fost partenerul slovac BirdLife.
În cadrul Parteneriatului au fost implementate acțiuni media și de conștientizare ample. De exemplu: EuroBirdwatch23 a fost capul de afiș al programului într-o producție live la radioul suedez împreună cu BirdLife Sweden. Cea mai mare parte a programului a fost trimisă dintr-un hotspot din sud-estul Olandei, dar a existat și un interviu live realizat de Batumi Raptor Count, partenerul BirdLife din Georgia. Multe alte acțiuni de presă și de conștientizare au fost efectuate pentru a spori cunoștințele despre păsări publicul larg din Europa și Asia Centrală.
Chiar și în țara noastră evenimentul a fost unul mediatizat, iar eu am încercat să fac acest lucru la nivel local și consider că este un fapt interesant din acest punct de vedere, punând astfel Brăila pe harta europeană.
Așa cum am scris în articolul trecut, prima ieșire a fost programată să aibă loc la Lacu Sărat, mai ales că aici aș fi dorit să mi se alăture și alți iubitori de natură din Brăila, alții decât cei ce iubesc natura din fața telefonului. Sincer, nu credeam că o să vină cineva. Așa că nu am avut așteptări, dar până la urmă am avut un singur iubitor de natură care a venit și îi mulțumesc și pe această cale, este un mare câștig.
Lacu Sărat II este de vreo lună de zile gazda mai multor specii de păsări, atât ca număr de specii cât și ca număr de exemplare. Lișițele rămân în continuare pe primul loc cu câteva sute de exemplare, ca și rațele mari, lebedele de vară, călifarii albi și rațele lingurar, dar și pescărușii râzători, câteva specii de limicole au întregit lista unei dimineți ornitologice însorite. Nu a lipsit surpriza, sâmbătă aceasta a fost un uliu păsărar, o frumoasă femelă, ce era gonită din zona lacului de către două exemplare de cioară de semănătură, iritate de prezența răpitorului.
De aici am plecat la Balta Seaca, de data aceasta cu dorința de a transmite date importante colegilor de la București care preluau de la noi din teren informațiile prin aplicația Ornitodata, ulterior acestea ajungând în Europa, pentru a permite celor care au nevoie de aceste informații să aibă o imagine completă a ornitofaunei, la nivel European.
La Seaca numărul speciilor a fost sub așteptări de data aceasta, ceva rațe mici, pescăruși, stârci cenușii, opt lopătari, păsări ce ar fi trebuit să fie plecate în migrație deja, rațe mari, rațe lingurar, două exemplare de fugaci mic, bătăuși. Aici, la Seaca, surpriza s-a numit de data aceasta un șoim călător.
Am lăsat la urmă spectacolul unic la care am luat parte la Seaca, știu că pentru cei care au livezi și vii, nu o să sune așa frumos cum l-am trăit eu acolo. Abia am coborât din mașină pe malul bălții și am fost acoperit la propriu de cel puțin 5.000 de exemplare de grauri, pur și simplu, atât pe jos cât și în aer eram acoperit de grauri și de foșnet de aripi, fotografiile nu cuprind în totalitate spectacolul.
În speranța că v-am atras atenția și curiozitatea, vă aștept la acest eveniment și la anul.
Sursa de informare: http://eurobirdwatch.eu/