Cristian Rizea, deputat PSD Brăila, l-a interpelat marţi pe Cătălin Ovidiu Baba, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în legătură cu câteva nereguli care s-ar fi petrecut în cadrul alegerilor universitare. Mai exact, conform documentului scris, obiectul întrebării acestuia îl constituie "nerespectarea Legii Educaţiei Naţionale pe parcursul desfăşurării alegerilor din cadrul Universităţii Nationale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti", (UNEFS). Acesta enumeră 5 nereguli, în cadrul interpelării, pentru care cere un răspuns scris din partea ministrului. "În prezent, la UNEFS Bucureşti, alegerile universitare sunt în plină desfăşurare, însă au avut loc foarte multe încălcări ale legislaţiei actuale. Carta universitară prezintă numeroase ilegalităţi privind respectarea organizării alegerilor la nivelul structurilor şi funcţiilor de conducere", spune Rizea ca prim punct în cadrul interpelării. Deputatul PSD Brăila îi cere la finalul documentului o explicaţie asupra modului în care vor fi soluţionate problemele indicate, spunând că acestea "pun în grav pericol desfăşurarea în condiţii optime a activităţii didactice, existând astfel riscul ca studenţii înscrişi să nu îşi poate continua studiile".