Robert Jitaru singurul român medaliat la europenele de box | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Robert Jitaru singurul român medaliat la europenele de box

Calificat în semifinalele Campionatului European de box pentru tineret, ediţia 2015, brăileanul Robert Jitaru nu a reuşit să schimbe bronzul în argint, fiind învins de italianul Raffaele di Serio cu o decizie de 3-0. Aparent, un scor drastic, însă realitatea din ring a fost cu totul alta. Elevul lui George Perţea şi Gigi Moise a pierdut acest meci însă la o diferenţă foarte mică. Lipsa meciurilor de verificare cu boxeri valoroşi de pe continent şi-a spus cuvântul. Medalia de bronz reprezintă însă o mare performanţă pentru pugilistul de la CSM Brăila în condiţiile în care, atât în perioada de pregătire, cât şi pentru a efectua această deplasare în Polonia banii au fost asiguraţi, din propriul buzunar, de antrenorul George Perţea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro