Rochie din trandafiri naturali, creaţia spectaculoasă a unei brăilence | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rochie din trandafiri naturali, creaţia spectaculoasă a unei brăilence

O rochie croită din dragoste pentru meserie şi pentru soţ. Aşa a prins formă o creaţie absolut spectaculoasă, realizată în premieră la Brăila. Designerul vestimentar Raluca Constantin s-a depăşit pe sine şi a creat o rochie unicat, din flori naturale la care a lucrat neîntrerupt 20 de ore. Frumoasa creaţie vestimentară a fost făcută din cei 27 de trandafiri roşii pe care Raluca i-a primit de Ziua Îndrăgosţilor, de la soţul ei.
"Ideea rochiţei a pornit de la un cadou pe care l-am primit din partea soţului meu, plecat să lucreze în Statele Unite ale Americii. A fost o placută surpriză de Ziua îndrăgostiţilor şi mi-am dorit foarte mult să valorific aceşti trandafiri, chiar dacă se vor usca în curând. Fiind o idee unicat, cred că o rămână pentru totdeauna, în sufletul meu. Aşa m-am gândit să-i fac şi eu soţului o surpriză, nu i-am spus nimic din planul meu şi o să-i trimit link-ul de la ştire ca să vadă ce am realizat din florile de la el. Lui îi datorez asta. El m-a încurajat pe partea asta. Părinţii mei nu m-au susţinut în domeniul ăsta pentru că ziceau că nu se câştigă bine", a povestit Raluca Constantin, un designer din Brăila.
Raluca are 27 de ani. Nu a absolvit nicio şcoală în domeniu, dar spune că face asta de când se ştie, pasiunea pentru design vestimentar fiind moştenită din familie. "Raluca, de când s-a născut, cred că s-a născut cu foarfecul în mână. Asta a fost impresia noastră. Tatăl ei a fost croitor şi el. Îi făcea toate lucrurile la Casa de Modă, acolo lucra. Nu a încurajat-o niciodată, nu a învăţat-o nimic. Spunea că meseria se fură nu se învaţă. El de fapt ştia că această meserie nu este prea bine plătită. Cum creştea era cu foarfeca în mână, cu tot felul de materiale. Ea n-avea păpuşele, n-avea tractoraşe cum au alţi copii", a spus Maria Ilie, mama artistei.
Specialişti din domeniu apreciază ideea creatoarei de modă pentru că, spun ei, ţinuta are un caracter poetic şi pune în evidenţă feminitatea celei care o poartă. "Lucrarea este o surpriză, este un eveniment şi are şi caracter poetic în ea, prin faptul că vine cu această asociere cu structura vegetală, petalele unor flori. Şi ce poate fi mai frumos în chipul unei domnişoare, decât asocierea ei cu florile", a explicat Manole Constantin, profesor de design al Liceului de Artă "Hariclea Darclee" Brăila.
Raluca Constantin este convinsă că o rochie confecţionată din flori naturale nu va da niciodata greş la un eveniment festiv şi intenţionează ca anul acesta să realizeze cât mai multe ţinute de acest gen. Prima sa creaţie din trandafiri o va expune în atelierul său de creaţie, ca model pentru iubitoarele de modă şi, de ce nu, pentru viitoarele mirese.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro