România, în topul vaccinării. Este pe locul 18 în lume și pe locul 6 în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România, în topul vaccinării. Este pe locul 18 în lume și pe locul 6 în UE

România este în partea de sus a clasamentului în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19. La nivel global este pe locul 18, conform statisticilor Bloomberg, în condițiile în care acestea iau în considerare și UE, ca entitate, și țările membre. Dintre țările Uniunii Europene România este pe locul 6.

 

Datele luate în considerare pentru România sunt cele din 17 ianuarie și nu includ cele peste 30.000 de vaccinuri făcute luni.

Pe primul loc se află Statele Unite, cu 14,3 milioane de vaccinuri făcute până acum. Urmează China, cu 10 milioane de oameni vaccinați, Uniunea Europeană, cu 5,2 milioane de vaccinuri, și Marea Britanie, cu 4,3 milioane de oameni imunizați.

Dintre țările UE, pe primul loc este Italia, cu 1,1 milioane de vaccinuri făcute, urmată de Germania, cu peste un milion, Spania, cu aproape 769.000 de oameni imunizați, Polonia – 457,303, Franța – 422,127 și România, cu 205,060 de oameni vaccinați până în 17 ianuarie.

Acest top este făcut pe baza numărului de doze de vaccin care au fost folosite până acum pentru imunizarea populației.

În ceea ce privește procentajul locuitorilor vaccinați, pe primul loc este Israelul, care a reușit să imunizeze, 25,9% din populație, urmat de Emiratele Arabe Unite, cu 17,5% dintre cetățeni vaccinați. Bahrein a vaccinat 9,5% din populație, Marea Britanie – 6,45% iar Statele Unite – 4,36%.

România ese printre cele care au imunizat între 1% și 2% din populație, în timp ce multe state nu au ajuns nici la 1%.

În cea mai amplă campanie de vaccinare din istorie, Peste 42,2 milioane de doze au fost administrate în 51 de țări, potrivit datelor colectate de Bloomberg. Sunt făcute în medie 2,43 milioane de doze pe zi.

În România a început a doua etapă a campaniei de vaccinare, pentru care s-au înscris deja peste 300.000 de oameni. Luni au fost vaccinați peste 30.000 de români.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro