"România este unul dintre cei mai buni şi de nădejde prieteni ai SUA în această regiune. Cred că acest lucru este ilustrat de faptul că sunteţi susţinători consistenţi ai iniţiativelor noastre în Irak şi Afganistan. Fireşte, am luat decizii strategice importante cu privire la România în termeni de relaţie militară. Deci, în primul rând este o relaţie militară, dar, aproape la acelaşi nivel, este o relaţie economică şi comercială, iar România, ca membră mai ales a NATO, este un aliat important al SUA în termeni de interese strategice în această regiune", a declarat ambasadorul Mark Gitenstein.
