România se răzbună pe Schengen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România se răzbună pe Schengen

Premierul Victor Ponta a declarat, în Iordania, în şedinţa Consiliului JAI că de săptămâna viitoare România nu va fi acceptată în Spaţiul Schengen pentru că statele care au mai votat împotriva aderării ţării noastre o vor face şi acum.
„Şedinţa JAI e săptămâna viitoare şi ni s-a spus foarte clar nu există consens. Vă spun mai direct: se votează contra tot de către acele ţări care votau de obicei contra şi atunci nu avea rost să supunem la vot în contextul actual. Anul viitor preşedinţia va fi a Olandei, despre care ştiţi bine ce prietenă a fost cu România pe tema Schengen. O să vedem. Deocamdată e clar că dosarul Schengen, în ceea ce mă priveşte pe mine şi Guvernul, eu cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă", a afirmat Ponta, la Amman.

Eram prea duri la acordarea de vize

Premierul a vorbit despre integrarea în Schengen în contextul în care a anunţat că va reanaliza modul în care se acordă vizele pentru cetăţenii iordanieni care doresc să vină în România, apreciind că regimul de vize aplicat de ţara noastră este foarte rigid.
„Noi avem o problemă, în sensul în care avem un regim foarte rigid de vize. Noi am avut totdeauna un regim foarte dur în speranţa că o să intrăm în Schengen. Acum, cu speranţa asta o să mai trăim cât o mai trăi speranţa sau cât o mai exista Schengen. Motiv pentru care o să analizeze sistemul şi vreau ca România să fie o ţară primitoare pentru oamenii de afaceri cinstiţi, pentru turiştii care vor să vină în România, sigur, păstrând toate regulile de securitate. (...) Noi de multe ori avem condiţii mult mai dificile de vize decât Germania sau Franţa, doar aşa... că o să intrăm în Schengen dacă suntem mai duri. Uite că am fost mai duri şi tot nu am intrat în Schengen şi sincer să fiu nu cred că trebuie să ne facem iluzii prea mari în perioada următoare", a spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro