"Romică Caţali" rămâne în arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Romică Caţali" rămâne în arest

Amintim că sâmbătă dimineaţă, la ora 6.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat provoacă scandal în restaurant şi refuză să părăsească incinta. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi l-au identificat pe "Romică" Bogăţeanu, care a fost imobilizat şi condus la sediul inspectoratului pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta, la ora 6.00, pe fondul consumului de alcool a provocat scandal certându-se cu un alt membru al grupării "Caţali", Mihai Tanase, zis "Buc". Nervos, Bogăţeanu a început să devasteze localul, aruncând cu sticle şi pahare în stânga şi în dreapta şi distrugând mese şi scaune.

Cum Bogăţeanu fusese liberat provizoriu sub control judiciar din anul 2006, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă. Duminică, liderul grupării "Caţali" a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, solicitându-se şi revocarea măsurii de liberare provizorie sub control judiciar. Având în vedere antecedentele, dar şi cele întâmplate sâmbătă, instanţa de judecată a emis pe numele lui mandat de arestare pentru primele 29 de zile.

Bogăţeanu, inculpat în dosarul atacului asupra fraţilor Buricea şi acuzat de ultraj la poliţist

Radu Bogăţeanu, inculpat în dosarul atacului din ziua de 4 octombrie 2006, petrecut la blocul din Mogador, unde locuieşte familia fraţilor Costică şi Ghiţă Buricea, a fost pus în libertate la sfârşitul lunii noiembrie 2006, prin decizia Tribunalului Brăila. La momentul respectiv "Romică" a fost arestat în lipsă, fiind acuzat de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. El a fost prins pe 1 noiembrie, la Constanţa, şi adus în doar câteva ore la Brăila, pentru audieri. Bogăţeanu mai are o condamnare şi pentru comiterea infracţiunii de ultraj la poliţist. Acesta, împreună cu alţi interlopi, a încolţit doi poliţişti care încercau să-i încătuşeze nişte "tovarăşi". Bogăţeanu a încercat să-l lovească pe unul dintre poliţişti cu o bâtă-n cap, însă agentul a parat lovitura cu braţul. Şeful grupării din Varsătura nu s-a lăsat şi a tras un pumn în geamul maşinii de poliţie, care s-a făcut ţăndări. Un agent a sărit în ajutorul colegului, pulverizându-le agresorilor spray iritant în ochi. Altul a scos pistolul şi a tras 9 focuri în aer, ca să-i împrăştie. Ambele sentinţe au fost contestate, în prezent cele două dosare aflându-se pe rolul instanţelor de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro