Rotaru are o misiune imposibil de povestit la modul serios | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rotaru are o misiune imposibil de povestit la modul serios

Nu stiu ce a fost in mintea celor care l-au votat pe Ion Rotaru, in 30 noiembrie. Probabil un mare vid sau un mic hau, depinde de care parte a problemei va situati. Dar e dreptul fiecaruia sa-si aleaga acei conducatori despre care stie sigur ca nu vor face absolut nimic. Ion Rotaru nu este singurul parlamentar care nu are ce cauta in Legislativul ales in ultima zi a lui noiembrie 2008. Si asta nu o sustin doar eu, pentru ca as avea ceva cu nenea Rotaru, ci chiar si proaspatul senator PSD, care in vara l-a inlocuit pe Aurel Simionescu in camera superioara a Parlamentului.
Asa cum era normal, senatorul Rotaru a fost nevoit sa explice ce anume are de gind sa faca el in mandatul care i-a fost incredintat de braileni. Cum anume se va zbate el pentru cauza Brailei si in ce fel s-a gindit sa aiba si cistig de cauza, adica rezultate concrete in demersul lui. Mai intii, declaratia lui Rotaru, caci este prea tare pentru a nu fi redata in intregime: "Misiunea noastra de parlamentari este de a vedea cum vom putea sustine cauzele Brailei si care obiective de investitii vor putea fi sustinute la bugetul pentru acest an. Ma refer la agricultura, irigatii si ce am promis noi. Asta e misiunea noastra. Trebuie sa stabilim care vor fi prioritatile, dar asta si in functie de obiectivele pe care ni le-am propus".
Este cazul sa constatam , asadar, ca senatorul Rotaru nu stie cum anume sa sustina cauza Brailei, dar are de gind sa afle in actualul mandat. Timp de patru ani, Rotaru se va da de ceasul mortii pentru a afla cum mortii ma-sii poate fi ajutat judetul Braila chiar si cu o cana cu apa. In paralel, acelasi Rotaru vrea sa stabileasca prioritatile pentru Braila, adica sa vada ce probleme sint arzatoare, stringente, care nu suporta aminare. Chestiunea cu identificarea problemelor poate dura, la o adica, pina la plus infinit, in functie de complexitatea lor. Si zic asta pentru ca, se stie, greu nu este sa repari un televizor, ci sa-i gasesti defectul.
La cit de fisnet a dovedit Rotaru ca este, sint sigur ca un singur mandat de senator nu ii va fi de-ajuns pentru a afla bubele Brailei. Poate dupa vreo 8-12 ani in Senatul Romaniei ar putea spune ca s-a apropiat "destul de mult" de ceea ce va sa insemne "prioritatile orasului". Iar in acel moment, o data identificate prioritatile, este clar ca va solicita un ragaz de inca 3-4 mandate de senator, in speranta ca va reusi, totusi, sa si rezolve ceva. Iar daca nu va rezolva nimic, asta e: n-a fost sa fie!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro