Rotaru consideră că şeful Inspectoratului Şcolar ar fi trebuit să se suspende din funcţie pe perioada campaniei electorale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rotaru consideră că şeful Inspectoratului Şcolar ar fi trebuit să se suspende din funcţie pe perioada campaniei electorale

• declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul brăilean spunând că aceasta ar fi fost cea mai corectă soluţie pentru Viorel Botea, cel care candidează la preşedinţia CJ din partea PMP

 

Recent, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că doi secretari de stat din minister se află în concediu de odihnă pentru a-şi promova candidaturile la alegerile locale, unul dintre aceştia fiind chiar secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar. Şi la Brăila se întâmplă o situaţie similară, în sensul că şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Viorel Botea, candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean din partea PMP. Întrebat într-o conferinţă de presă cum comentează această situaţie, Ion Rotaru, senator PSD Brăila şi preşedintele organizaţiei judeţene, a răspuns că Botea ar fi trebuit să se suspende din funcţie pe perioada campaniei electorale. 

“Obiectivul Guvernului actual şi al celor care se află la guvernare pe diverse paliere este acela de a câştiga alegerile sau de a face campanie electorală şi nu de a gestiona problemele pentru care au fost investiţi şi au atribuţii şi competenţe în domeniu. Sigur că dacă facem o analiză o să vedem că mulţi miniştri, şi mulţi din cei care au fost investiţi cu funcţii guvernamentale sau pe alte paliere, au avut ca obiectiv obţinerea de notorietate, au avut ca obiectiv posibilitatea de a influenţa într-un fel sau altul opinia alegătorilor pentru campania electorală şi pentru obiectivul pe care îl au, acela de a câştiga într-un fel sau altul. Iată o dovadă şi modul în care au făcut rectificare de buget. Dar sigur că aici ar fi trebuit să găsească formule şi probabil că o suspendare din funcţie (n.r. - a lui Viorel Botea) pe perioada respectivă ar fi fost cea mai nimerită soluţie, cea mai corectă”, a spus Rotaru.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Brăila a afirmat că situaţia nu e atât de simplă în acest caz, pentru că şi dacă Botea s-ar fi autosuspendat din funcţia de inspector şcolar general, nu ar fi avut cine să îl înlocuiască.

“Din păcate, e o situaţie atipică, pe de o parte. Pe de altă parte, cred că nici nu aveau cu cine să îi înlocuiască pentru că, nu numai la Brăila, mă refer în general, pentru că aţi văzut... fac transferuri de la PSD către PNL, resursa de cadre şi oameni pregătiţi, şi faptul că spuneau că atunci când vin ei la guvernare o să demonstreze cât sunt de competenţi, cât sunt de aplicaţi să rezolve problemele comunităţilor şi ale ţării. Este o dovadă în plus că nu i-a interesat şi nu-i interesează”, a mai declarat Rotaru.

Legat de acest episod cu cei doi secretari de stat care şi-au luat concediu pentru a-şi face campanie electorală a comentat şi primarul Marian Dragomir.

“Cu secretarii de stat e cam în felul următor. Avem o situaţie foarte dificilă în momentul de faţă, pe care au tratat-o cu superficialitate. Este identic cu următoarea situaţie. La război, generalul suprem Anisie «Pepsiglas», cade permanent de pe cal, iar cei doi secretari de stat dezertează de pe câmpul de luptă în campanie electorală. Aşa pot fi catalogaţi cei doi secretari de stat. Dezertori în plină pandemie în scop electoral. Ce-ar fi trebuit să facă? Primul-ministru Ludovid Orban trebuia în primul rând să o demită pe Anisie. Nu ştiu cât salva, dar mai bine fără ea decât cu dezastrul pe care îl face. A doua chestiune era doar de imagine, pentru că eficienţă oricum nu avea, dar trebuia să îi demită pe cei doi secretari de stat care au plecat în campanie electorală lăsând vraişte învăţământul, şi în special pe cel preuniversitar. Aş mai avea o întrebare? Mai are curaj domnul Boboc să îi solicite demisia ministrului Educaţiei şi a celor doi secretari de stat plecaţi în concediu? Că altădată o făcea pe zmeul! Sau i s-au încurcat corzile de data asta”, a spus Dragomir.

Francisk Chiriac a fost şi el ironic la adresa lui Cătălin Boboc, contracandidatul său la preşedinţia Consiliului Judeţean.

“Eu l-aş propune pe domnul Boboc ministrul Educaţiei, că are experienţă. Am văzut că se roagă pentru un nou post, ba prefect, ba preşedinte... Se roagă sub umbreluţele lui Dragomir pentru un nou post de ministru al Educaţiei. Poate îi iese!”, a fost replica preşedintelui CJ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro