Ruşii se consideră campioni la înfrângerea nazismului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ruşii se consideră campioni la înfrângerea nazismului

Numai 3% dintre respondenţi consideră că SUA au fost principalul artizan al marii victorii. Ruşii convinşi că Franţa şi Marea Britanie au avut cea mai mare contribuţie constituie 1%. Potrivit 90%, ruşii au trecut prin cele mai grele încercări în Al Doilea Război Mondial. Urmează belaruşii (38%), evreii (37%), ucrainenii (35%) şi polonezii (12%). Numai 1% au vorbit despre francezi, britanici şi americani.

Sondajul a fost efectuat în perioada 24-25 aprilie pe un eşantion de 1.600 persoane din 42 regiuni ruse.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro