Rusia pune tot mai mult stăpânire pe Crimeea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rusia pune tot mai mult stăpânire pe Crimeea

Potrivit agenţiei menţionate, miliţiile proruse îi împiedică pe jurnalişti să vorbească despre această situaţie cu angajaţii aeroportului. Unul din membrii acestor miliţii a declarat pentru AFP că „sunt blocate turnul de control şi pistele de aterizare" şi nu vor permite decolarea şi aterizarea altor aparate în afara celor care provin de la Moscova.
Pe de altă parte, deputaţii din Parlamentul prorus al Crimeei au adoptat marţi o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, o etapă prealabilă referendumului, care să permită alipirea acestei regiuni la Rusia. Ei au invocat precedentul Kosovo pentru a-şi justifica demersul din punct de vedere al dreptului internaţional.
"O declaraţie de independenţă a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol" a fost adoptată de 78 din totalul de 81 de deputaţi prezenţi, potrivit unui comunicat al acestui Parlament, considerat ilegal de autorităţile de la Kiev.
Textul lor face referire la Carta Naţiunilor Unite şi la "o întreagă serie de documente internaţionale ce stabilesc dreptul popoarelor la autodeterminare", precum avizul emis de Curtea Internaţională de Justiţie din 22 iulie 2010, potrivit căruia "proclamarea unilaterală a independenţei de către o parte a unui stat nu încalcă nicio normă a dreptului internaţional".
Dacă referendumul din 16 mai conduce la o alipire a Crimeei şi oraşului Sevastopol la Rusia, Crimeea va fi declarată "stat independent şi suveran cu o formă republicană de guvernământ", afirmă declaraţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro