Rusia a reluat joi dimineață furnizarea de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rusia a reluat joi dimineață furnizarea de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1

Rusia a reluat joi furnizarea gazelor prin conducta Nord Stream 1, după o pauză de zece zile, cauzată de o revizie tehnică, a anunțat operatorul gazoductului, calmând astfel îngrijorările Europei privind aprovizionarea cu gaze naturale, în contextul sancțiunilor reciproce dintre Occident și Rusia, scrie Reuters.

 

Oficialii europeni au arătat scepticism în privința reluării furnizării de gaze prin cea mai mare conductă care leagă Rusia de Germania și care transportă mai mult de o treime din exporturile de gaze rusești spre Uniunea Europeană.

„Suntem în curs de reluare a transportului de gaze. Va dura câteva ore până se va ajunge la capacitatea nominală de transport”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului gazoductului pentru Reuters.

Guvernele europene au luat în considerare posibile întreruperi în aprovizionare și au început să caute surse alternative de gaz, chiar dacă piața mondială era sub presiune și înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, cu cereri mari pentru a recupera pierderile din timpul pandemiei.

Gazoductul Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

Temerile că Rusia ar putea să nu reia furnizarea de gaze după terminarea reviziei tehnice, dată care expiră azi, au determinat Comisia Europeană să vină cu un plan alternativ pentru a face față situației. Astfel, Comisia a propus miercuri un nou instrument legislativ, Planul european de reducere a cererii de gaze, care vizează diminuarea folosirii gazelor în Europa cu 15% până în primăvara viitoare, în condiţiile în care UE se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia.

„Rusia folosește gazul ca pe o armă. Trebuie să ne ocupăm de securitatea noastră energetică la nivelul UE. Am învățat din pandemie că, dacă acționăm uniți, putem face față oricărei crize. Așadar, să acționăm împreună pentru a reduce consumul de gaze și pentru a asigura o plasă de siguranță pentru toate țările UE”, a subliniat Ursula von der Leyen, președinta CE.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro