Rusia va relua testele rachetei Bulava în august sau septembrie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rusia va relua testele rachetei Bulava în august sau septembrie


"În total vor fi făcut trei teste până la sfârşitul anului", a spus el.
Bulava (SS-NX-30) este o rachetă balistică în trei trepte, cu combustibil lichid şi solid, lansată de pe submarine. Poate transporta până la 10 ogive MIRV şi are o rază de acţiune de peste 8.000 de kilometri.
Numai cinci dintre cele 12 teste ale Bulava au fost declarate oficial un succes, iar la sfârşitul lunii iunie, o comisie specială a trimis Guvernului rezultatele anchetei sale privind ultimul eşec, din decembrie 2009.
Unii analişti sugerează că, în realitate, numărul eşecurilor este considerabil mai mare, expertul militar rus Pavel Felgenhauer apreciind că, de fapt, un singur test a fost un succes deplin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro