Rusia vrea un alt gazoduct spre Europa, dar nu prin Bulgaria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rusia vrea un alt gazoduct spre Europa, dar nu prin Bulgaria

"Sunt sigur că partea rusă este pregătită să discute cu aceste ţări despre ce trebuie să facem şi cum să ieşim din această situaţie", a declarat oficialul rus, potrivit agenţiei ruse RIA Novosti, excluzând însă orice discuţie cu Bulgaria, "un partener în care nu poţi avea încredere".
Serbia, Ungaria şi Austria sunt citate de diplomat ca fiind ţări cu care Rusia este dispusă să negocieze, la două zile după ce Moscova a anunţat abandonarea proiectului South Stream, justificată prin refuzul Bulgariei de a autoriza trecerea gazoductului peste teritoriul său.
În aceeaşi zi, Rusia şi Turcia au semnat un acord pentru construcţia unui gazoduct care să lege cele două ţări prin Marea Neagră.
"Plecând de la cel turc, gazoductul poate fi extins în toate direcţiile", a explicat Vladimir Cijov.
"În final, gazoductul care va pleca (din Turcia) nu va fi mai rău decât South Stream, care ar fi plecat din Bulgaria, pentru a ajunge la ţările care până în prezent şi-au manifestat interesul constant de a primi gaze prin South Stream", a dat asigurări diplomatul rus.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro