Sărbătoarea de Hârdelezi la Muzeul Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sărbătoarea de Hârdelezi la Muzeul Brăilei

• cea mai importantă sărbătoare a rromilor spoitori şi rudari se desfăşoară la o săptămână după Paştele ortodox sau de Înălţarea Domnului

 

Marţi, 22 mai, la sediul Secţiei “Etnografie” a Muzeului Brăilei “Carol I” din strada Polonă, nr. 14, s-a organizat o nouă reuniune în cadrul celor două proiecte de educaţie muzeală: “Şuţeşti maskar tradicia vi somvaxutnipen” şi “Prin Cultură, mai aproape de copiii din Lacu Dulce”.

Hârdelezi, cea mai importantă sărbătoare a rromilor spoitori şi rudari se desfăşoară la o săptămână după Paştele ortodox sau de Înălţarea Domnului. Elementul principal al ritualului este sacrificarea mielului: acesta este sacrificat pentru însănătoşirea unui membru din familie, pentru protecţia familiei de necazuri şi boli, sau se taie câte un miel pentru fiecare copil spre binele şi protecţia acestuia. Se crede că mielul trebuie să vină de bunăvoie la sacrificat, de aceea se angajează un lăutar care să-i cânte şi să-l facă să vină singur şi să îngenuncheze în locul unde urmează să fie tăiat.

Coordonatorul acestei activităţi a fost dr. Brânduşa Ilie, muzeograf, Secţia “Etnografie” a Muzeului Brăilei “Carol I”, care a avut ca parteneri Şcoala Gimnazială Şuţeşti, judeţul Brăila şi Centrul Social Multifuncţional Lacu Dulce.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro