• o femeie din Însurăţei a constatat că gardul i-a fost acroşat de un tractor şi a cerut speriată ajutorul poliţiştilor • incidentul s-a produs, duminică noaptea, pe fondul unei defecţiuni la o roată a tractorului
Un tractor s-a înfipt în gardul unei locuinţe din Însurăţei, din cauza unei defecţiuni. Nu au rezultat victime omeneşti, doar gardul fiind “şifonat”.
Evenimentul rutier s-a produs duminică noaptea, la ora 23.15. O femeie în vârstă de 36 de ani, din Însurăţei, a sesizat Poliţia oraşului, prin apel 112, cu privire la faptul că un localnic i-a acroşat gardul locuinţei cu un tractor agricol.
La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat de 39 de ani, care în timp ce conducea tractorul, din cauza unei defecţiuni la roata dreapta faţă, a pierdut controlul volanului. Acesta a intrat într-un sanţ de pe marginea străzii, numai că a lovit şi gardul. Poliţiştii au efectuat verificări şi au constatat că vehiculul nu este înmatriculat. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.