S-a stabilit: la Brăila, Bunea Stancu îi va face campanie lui Traian Băsescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a stabilit: la Brăila, Bunea Stancu îi va face campanie lui Traian Băsescu

Răspunsul ar trebui să vină de la sine: cei din PDL Brăila, care ani de zile au mâncat o pâine bună de pe urma faptului că Băsescu a fost prim locatar la Cotroceni. Şi te-ai aştepta să îi vezi pe alde Constantin Dumitriu, Silviu Radu, poate şi Viorel Balcan ieşind în faţă pentru a-l sprijini pe cel care, în vremuri de restrişte, le-a întins o mână de ajutor. Căci dacă nu era Băsescu la Cotroceni, nici Silviu Radu nu mai pupa şefia Ambulanţei, nici Balcan nu reuşea să dezerteze de la PSD la PDL. Constantin Dumitriu tot o face pe deşteptul în păpuşoi, dând declaraţii care nu interesează pe nimeni. Nici nu zice pe faţă că a bătut palma cu Bunea Stancu, de la PSD, nici nu îl ia la şuturi pe tătucul Brăilei care, iacătă, se află la al treilea mandat de preşedinte al judeţului uitat de lume, pe nume Brăila.
Dar cumva trebuia şi cei de la PDL Brăila să mimeze că îl susţin pe Traian Băsescu. Aşa că l-au băgat la înaintare pe amărâtul de Silviu Radu să declare că da, frate, preşedintele Băsescu are toată susţinerea pedeliştilor din Brăila, că îl vor ajuta negreşit. Da, şi eu sunt sigur că îl vor ajuta, numai că îl vor ajuta să se ducă la vale.
Păi, cu ce să îl ajute Silviu Radu pe Traian Băsescu? Poate doar să fie „cinstit", asta ca să folosesc un termen prezidenţial, şi să recunoască faptul că a halit, în separeu, câteva butoaie de vin plătite de Bunea Stancu. Ce campanie electorală să îi facă nen-tu Constantin Dumitriu lui Traian Băsescu, când el are nevoie mai mult ca oricând să meargă pe burtă, că-i apa mică.
În concluzie, la Brăila, ca să nu mai fie speculaţii aiurea, Gheorghe Bunea Stancu va fi cel care se va ocupa de campania electorală a lui Traian Băsescu pentru referendum. Dar lăsaţi-i, vă rog, pe pedelişti să mimeze susţinerea faţă de Băsescu, căci cred că toţi se întreabă acum în sinea lor: „Mă, şi dacă Băsescu câştigă refrendumul? Noi, trădătorii, cui rămânem?".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro