S-a zbârlit chelia lui Titi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a zbârlit chelia lui Titi

Faptul că în PDL se va lăsa cu tărăboi imens (vorba aia, vin alegerile interne, acum se împarte ciolanul) nu poate decât să mă bucure. Căci mă săturasem să scriu numai despre Stancu şi oligofrenii pe care el îi vede la tot pasul. Am sperat că după venirea lui Balcan la PDL să fie măcel politic măcar o lună de zile. Aiurea, s-au încins un pic spiritele, Stancu a aruncat o piatră ca să se înghesuie 10 inşi să o scoată din apă, Chiru a spus şi el două vorbe, trei prostii şi cu asta, basta. Nu tu contre doctrinare şi nici acuzaţii din alea grele, cu amante, beţii şi bani furaţi în numele partidului.

Semne bune se arată însă la orizont, odată cu venirea lui Titi Dumitriu. Nici nu şi-a luat funcţia în primire (ştiţi, i s-a promis şefia filialei judeţene a PDL Brăila), căci gălăţeanul a dat cu praf de scandal în toate zările. S-a luat de Stancu, căci nu înţelege ce îl aia grija pe preşedintele CJ de soarta PDL, după care a întrebat cine anume este Chiru, iar la final i-a tras o palmă peste coc lu' tanti Giana. Replicile, logic, nu au întârziat să apară, ceea ce înseamnă că aceste conflicte se vor rostogoli în perioada următoare, spre deliciul chibiţilor de pe margine (aici mă includ şi pe mine).

E de înţeles jocul lui Titi Dumitriu. El trebuie să intre în pielea personajului dur, să demonstreze că are mână de fier, nu degete de şahist, asta că tot se dă el mare că-i mare şef pe la Federaţia de Şah. Cei care sunt impuşi în funcţii (cum este cazul lui Dumitriu) vor fi contestaţi de la bun început, şi pe bună dreptate, atât timp cât nu au în spate voturile (simpatia, respectul) membrilor de partid.

Taberele deja s-au format: de o parte sunt Dumitriu, Bădălan şi Balcan, iar în cealaltă se antrenează de zor tanti Giana, Chiru şi, posibil, madam Văsioiu. Să înceapă smardoiala, căci rezerve de popcorn avem berechet.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro