Salarii încă neachitate la «Brai-Cata» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salarii încă neachitate la «Brai-Cata»

• unul dintrei angajaţi ne-a declarat că nu a mai văzut salariul de vreo 2 luni, în condiţiile în care câştigă puţin peste 1.000 lei şi are datorii • directorul “Brai-Cata” a invitat redactorii “Obiectiv” la o discuţie, la sediul firmei, la ora 16.00, fix când programul de lucru se încheiase, iar uşa era încuiată • acesta a adăugat că refuză să dea declaraţii prin telefon

 

Se pare că problema salariilor muncitorilor de la “Brai-Cata” - unul dintre operatorii de salubrizare din municipiu - nu s-a rezolvat, dacă e să ne luăm după ultima sesizare făcută de unii angajaţi. Unul dintre ei ne-a mărturisit că nu şi-a mai primit leafa de 2 luni, iar situaţia e disperată, căci familia lui depinde de el. “Am puţin peste 1.000 lei salariul, dar nu l-am mai primit de 2 luni, ne tot duce cu zăhărelul. «O să-l primiţi zilele viitoare» şi cam atât. Ce să facem? Avem nevoie de bani, avem şi noi datoriile noastre, trebuie să le achităm! Avem copii, trebuie să le dai de mâncare! Din ce bani? Până acum un an şi ceva nu s-a întâmplat niciodată să ne întârzie cu salariile”, ne-a spus persoana care a dorit să-şi păstreze anonimatul, din motive lesne de înţeles. Angajaţii nu exclud varianta ca, în zilele următoare, să aibă loc un protest spontan, în oraş.

Contactat telefonic, directorul “Brai-Cata”, George Tudoraşcu, nici nu a vrut să asculte motivul pentru care îl sunăm, spunând că invită redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” la o discuţie faţă în faţă, la ora 16.00, la sediul firmei. Ajunşi acolo, uşa de la intrare era încuiată, semn că niciun angajat nu mai e prin încăpere. L-am sunat, din nou, pe Tudoraşcu, în speranţa de a obţine un punct de vedere vizavi de acuzaţiile care i se aduc, în calitate de angajator. A refuzat, din nou, un dialog la telefon, lansând o nouă invitaţie redactorilor, astăzi, “la o cafea”.

Reamintim că “buba” salariilor de la “Brai-Cata” a explodat la finele lunii august 2018, când mai mulţi muncitori au făcut un protest spontan, în apropierea Primăriei Municipiului Brăila. Oamenii reclamau la acea dată că sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, fără sporuri, fără zile libere, iar de vreun an nu şi-au mai primit lefurile la timp. Următoarea sesizare ce a vizat situaţia salariilor a sosit la redacţie, în prima zi a lunii octombrie. “În urma articolului publicat de dumneavoastră în ce priveşte situaţia lucrătorilor de la Brai-Cata (...) nu s-a luat nicio măsură şi nimeni de la nicio instituţie nu a venit să discute cu oamenii”, ne-a scris reclamantul, făcând referire la articolul din data de 22 august 2018.

La acea vreme, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă ni s-a transmis că a fost efectuat un control la “Brai-Cata”, iar inspectorii au descoperit că, într-adevăr, salariile au fost achitate cu întârziere. Instituţia a trasat un termen de conformare. În schimb, directorul operatorului de salubrizare, George Tudoraşcu, ne-a declarat, iniţial, că plăţile au fost făcute, iar întârzierea a fost de 5 zile, apoi a refuzat dialogul, condiţionând redactorii “Obiectiv” să dezvăluie sursa sesizării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro