Salariu mărit în Venezuela. A ajuns la 60 de dolari pe lună | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salariu mărit în Venezuela. A ajuns la 60 de dolari pe lună

Mult zgomot pentru nimic într-o ţară în care inflaţia ar putea sări de o mie la sută anul acesta. Preşedintele Venezuelei majorează salariul minim şi pensiile, dar asta nu înseamnă decât că leafa ajunge... la echivalentul a 60 de dolari pe lună. Economiştii spun că decizia nu va ajuta nimic la coborârea inflaţiei din acea ţară, care este cea mai mare din lume.

 

Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei: „Am hotărât ca începând din ianuarie să majorez cu 50% salariul minim şi, ca întotdeauna, grila de salarizare a bugetarilor, profesorilor, poliţiştilor, doctorilor şi militarilor.”

Preşedintele venezuelean susţine că măsura, a cincea într-un an, protejează locurile de muncă și veniturile. Din ianuarie anul trecut şi până acum, salariile au fost mărite cu 320%, în contextul în care economia este în cădere liberă.

Totuşi, analiştii nu cred că decizia guvernului va îmbunătăţi viaţa oamenilor de rând, din cauza inflaţiei galopante. Asta în timp ce opoziţia susţine că problemele au apărut din cauza lui Nicolas Maduro, incapabil să gestioneze economia ţării.

Radu Păltineanu, turist român: „De o lună de zile, bolivarul (moneda naţională a Venezuelei, n.red.) s-a devalorizat cu 50% faţă de dolar. Când am intrat eu, valora 1.100, acum valorează 1.800 un dolar. Eu acolo aveam undeva la 200 şi ceva de mii de bolivari. O cameră la hotel costă la ora actuală între 2.500, cea mai ieftină, şi 8.000. O sticlă de apă e 500-600 de bolivari.”

De altfel, inflaţia din Venezuela este cea mai mare din lume. În 2015 a fost de 180%, potrivit datelor furnizate de guvern, iar situaţia riscă să devină catastrofală în acest an. Fondul Monetar Internaţional spune că ea ar putea atinge 1.200%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro