Salvat de Parlament, Ponta trece la represalii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salvat de Parlament, Ponta trece la represalii

Deputaţii au respins, ieri, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru conflict de interese, votul fiind 231 „pentru" respingerea urmăririi penale şi 120 „împotrivă".
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţase vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.
În aceeaşi cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale faţă de Victor Ponta şi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru.
În urma votului de ieri, Ponta va fi cercetat doar pentru fals şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Coaliţia lui Ponta contraatacă

Victor Ponta a afirmat ulterior că votul de ieri este unul normal, adăugând că Parlamentul şi Guvernul au obligaţia de respecta Constituţia şi a-i apăra şi pe oamenii simpli, care nu beneficiază de sprijinul acordat lui ieri. În consecinţă, majoritatea pe care o conduce în Parlament a promovat în regim de urgenţă câteva zeci de modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, menite să reducă numărul infracţiunilor de care pot fi acuzaţi aleşii. Cele 22 de proiecte de legi au fost discutate ieri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în prezenţa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose. Pachetul de legi va fi apoi trimis către Ministerul Justiţiei pentru a face modificările necesare şi a da un punct de vedere, apoi vor intra în dezbaterile pe fond. „Noi nu putem să venim într-o săptămână cu puncte de vedere. Îngăduiţi-ne două săptămâni", le-a cerut şeful CSM deputaţilor.
În faţa ziariştilor străini, Victor Ponta a declarat ieri că demisia Guvernului ar duce la o „criză politică de trei, patru, cinci luni". Premierul a precizat că s-a gândit să demisioneze după ce a fost informat că este suspectat într-un caz de corupţie, dar că a decis să rămână în funcţie pentru a asigura stabilitatea politică. El a adăugat că speră să treacă la fel de uşor şi peste moţiunea de cenzură, care va fi dezbătută şi votată vineri în Parlament.

Iohannis îi cere din nou demisia premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat decizia Parlamentului privind respingerea începerii urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta, arătând că Legislativul s-a transformat într-un scut pentru acesta şi că soluţia este ca şeful Guvernului să-şi dea demisia. „Îmi menţin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de justiţie. Regret faptul că astăzi coaliţia de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecţie pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. Este o dovadă de maximă iresponsabilitate şi de sfidare la adresa cetăţenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiţia să-şi facă datoria, sunt dispuşi să distrugă instituţia Parlamentului, aşa cum ar trebui ea să funcţioneze într-un stat de drept, şi să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană", afirmă Iohannis. El consideră că soluţia pentru ieşirea din criză este demisia premierului. „Majoritatea parlamentară refuză să accepte semnalul dat de cetăţeni, care a fost unul foarte clar: stop corupţiei, politică făcută cu integritate şi responsabilitate. În continuare consider că soluţia pentru ieşirea din actuala situaţie este demisia domnului Victor Ponta din funcţia de prim-ministru", susţine şeful statului.

Cum interpretează oamenii lui Ponta sfidarea justiţiei

Dacă reacţiile presei şi diplomaţilor occidentali au fost negative, în mod previzibil, supuşii premierului au întărit prin declaraţii rolul de scut infracţional al legislativului. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, susţine că declaraţiile liderilor liberali şi ale preşedintelui Klaus Iohannis „suprapun în mod incorect planul justiţiei cu cel politic". În acelaşi timp, Călin Popescu Tăriceanu, cel care a propus înfiinţarea unei comisii de evaluare a statului de drept, a spus că justiţia este criticabilă şi că rolul Parlamentului este să limiteze abuzurile sau excesele de putere. „Imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, în final, în beneficiul cetăţenilor", iar ridicarea imunităţii afectează, de fapt, cetăţenii", a spus actualul preşedinte al Senatului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro