Sandra Bullock în rolul femeii de afaceri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sandra Bullock în rolul femeii de afaceri

Actriţa Sandra Bullock va interpreta rolul femeii de afaceri Brownie Wise, creatoarea unei strategii de marketing inovatoare în domeniul produselor pentru casă şi bucătărie.
Filmul va fi realizat de studiourile Sony, iar regia peliculei va fi asigurată de Tate Taylor, informează screendaily.com.
Astfel, filmul "Brownie Wise" se va concentra în jurul femeii de afaceri care a creat pentru compania Tupperware - un brand care comercializează produse pentru casă şi bucătărie - o strategie specială de vânzări, denumită "party plan".
Tate Taylor va scrie scenariul, va produce şi regiza acest lungmetraj, inspirat din cartea lui Bob Kealing, "Tupperware Unsealed".
Filmul marchează primul rol oficial pe care actriţa Sandra Bullock l-a acceptat după nominalizarea ei de anul trecut la premiile Oscar pentru rolul din lungmetrajul "Gravity 3D: Misiune în spaţiu".
Brownie Wise (25 mai 1913 - 24 septembrie 1992) a fost una dintre primele femei din Statele Unite ale Americii care a avut succes în calitate de agent de vânzări al companiei Tupperware. Ea a conceput şi implementat un sistem de marketing inovator, pe care l-a denumit "party plan".
"Party plan" este o metodă de promovare a unor produse prin organizarea unor evenimente sociale (petreceri), în timpul cărora produsele unei companii sunt prezentate şi scoase la vânzare. "Party plan" este o formă de vânzări directe.
Sandra Bullock a fost recompensată cu premiul Oscar la categoria "cea mai bună actriţă" pentru rolul interpretat în filmul "Povestea unui campion/ The Blind Side".
Actriţa americană, care a devenit celebră jucând în special în comedii şi în filme romantice, pare să prefere în ultimii ani roluri din repertoriul dramatic şi a putut fi văzută pe marile ecrane în filmul "Extremely Loud and Incredibly Close", cu Tom Hanks şi Viola Davis.
Cel mai recent film în care apare Sandra Bullock este "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", care a avut premiera la începutul lunii octombrie a anului trecut. În filmul "Gravity", regizat de Alfonso Cuarón, Sandra Bullock interpretează, alături de George Clooney, rolul unui astronaut aflat în derivă în spaţiu, după ce naveta spaţială pe care se afla a fost distrusă în timpul efectuării unei ieşiri pe orbită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro