Potrivit Le Monde, Sarkozy l-a informat pe Barroso că nu va merge la Bruxelles, dacă Reding nu îşi cere scuze.
În 14 septembrie, Reding a declarat, referindu-se la repatrierea romilor: "Am crezut că Europa nu va mai fi martoră la astfel de lucruri după cel de al Doilea Război Mondial".
"Acestea sunt cuvinte pe care nu le accept", a replicat Sarkozy la Bruxelles. "În Franţa, toată lumea înţelege că termenul «Al Doilea Război Mondial» se referă la ceea ce li s-a întâmplat evreilor. Este de neimaginat ca un vicepreşedinte al Comisiei să facă astfel de aluzii la al Doilea Război Mondial", a adăugat el.
În prezent, Reding analizează posibilitatea lansării unei proceduri de infringement vizând Franţa, pentru expulzarea romilor.
