Scandal la Însurăţei din cauza radarelor fixe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandal la Însurăţei din cauza radarelor fixe

"I-am adresat o serie de interpelări la care, conform legii, domnul primar avea obligaţia să ne răspundă în termenul stabilit de lege. Prima interpelare am făcut-o anul trecut în iulie, a doua interpelare am facut-o pe 19 martie 2009. Vreau să vă spun că nu am primit răspuns la niciuna dintre ele. În schimb, domnul primar ne-a spus că ne va răspunde dacă va considera necesar, atunci când va avea timp. Am făcut o scrisoare către Prefectură, unde am semnalat toate acestea şi asteptăm să primim un răspuns", a precizat consilierul liberal. Acesta a mai adăugat că, legat de radarele fixe, contractul nu a fost făcut public şi nici prezentat CL: "În oraşul Însurăţei sunt cinci radare, două se află în afara localităţii, iar trei se află în interiorul localităţii. Nu vorbim aici despre legalitate sau nu. Şi nu putem vorbi pentru că eu am dorit să mă informez asupra legalităţii acestui contract dintre Primărie şi firmă. Nu am putut afla detalii, pentru că domnul primar a refuzat să ne pună la dispoziţie contractul dintre Primărie şi firma respectivă. Dacă nu avea nimic de ascuns, ni se punea contractul la dispoziţie şi, în acel caz, am fi ştiut mai multe detalii. Nu ştiu decât că este vorba de o firmă din Cluj. Primarul a spus că nu a cheltuit niciun ban de la bugetul local pentru aceste radare care aduc bani la buget şi ne-a mai zis că 35% ramân la Primărie şi restul la firma respectivă. Dar ceea ce spun eu acum este dacă ar fi să îl cred pe cuvânt pe domnul primar", a punctat liberalul Dănuţ Lungu.

"Nu m-a întrebat nimeni de contract"

În ceea ce îl priveşte, primarul oraşului Însurăţei s-a apărat ieri, afirmând că nu i-a cerut nimeni informaţii despre contract şi că acesta s-a încheiat încă de la începutul lui 2008, în mandatul său trecut şi de aceea consilierul liberal, care se află de abia la primul mandat, nu ştie de el. "Nu m-a întrebat nimeni de contract, aşa că am rămas uimit când am văzut în presă. Contractul e aprobat de CL în februarie 2008, nici nu credeam că se mai realizează şi s-a pornit treaba de abia în februarie anul acesta. Comisiile au fost de acord, totul a fost OK. Dacă mi se cereau lămuriri, le dădeam". Întrebat dacă s-a făcut licitaţie, primarul a explicat că nu a crezut că e cazul, mai ales că firma respectivă din Cluj i-a fost recomandată de Poliţie. Cu toate acestea, Ionel Gheorghe nu a vrut să ne dea mai multe explicaţii, precizând că respectivul contract are o clauză, dar că putem veni la sediul primăriei şi îl putem verifica acolo. "De la poliţie mi-au zis că această fimă - «Codec» SRL - lucrează în zona Ardealului de 2 ani şi că au colaborat foarte bine. Deci, dacă Poliţia e de acord, cine nu ar fi făcut ca noi... Nu cred că e ilegal. Doar că se fac acum presiuni... Am avut şi control de la Curtea de Conturi, dacă era ceva în neregulă le închideau, nu?... Primăria primeşte 35%, în contextul în care nu a făcut nici cel mai mic efort, de niciun fel...Nu e bine? Până acum nu am primit nimic, că nici ei nu au încasat amenzile, dar o să vă spun peste câteva luni cât am strâns. Oricum, după 5 ani, radarele intră în patrimoniul primăriei", a adăugat primarul din Însurăţei.

Contractele sunt supravegheate de către Poliţia Română

Legat de acest subiect, purtătorul de cuvânt al Poliţiei brăilene, subinsp. Jenel Şogor, ne-a declarat că Poliţia Română supraveghează parteneriatele încheiate de "Codec" SRL cu primăriile din ţară, în cadrul unui program naţional ce se numeşte "Speed Limit". "Principala noastră dorinţă a fost să prevenim accidentele rutiere care se întâmplau frecvent pe drumul european care trece prin zona oraşului Însurăţei. Modelul care a fost aplicat a fost urmărit cu 8 luni înainte la Cluj şi s-a văzut eficienţa acestuia. De altfel, din luna octombrie, când camerele au fost numai instalate, fără a fi funcţionabile, nu s-a mai înregistrat absolut niciun accident în zonă. Scopul nostru a fost atins", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro