Scandalagiii de la "Promenada Mall" au fost trimişi în judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandalagiii de la "Promenada Mall" au fost trimişi în judecată

Sorinel Ilie (25 ani), Iulian Emilio Hrehorec (21 ani), Daniel Giuseppi Dura zis "Danezu" (27 ani), Andrei Bogdan Tudor (23 ani) şi Cătălin Sorin Muşat zis "Ţăranu" (21 ani) - ultimul dintr-o grupare adversă -, tinerii implicaţi în scandalul petrecut la jumătatea lunii februarie, într-un casino din complexul "Promenada Mall", au fost trimişi în judecată, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii publice, respectiv port ilegal de armă albă. Instanţa l-a eliberat din arest numai pe Tudor, în timp ce Muşat a fost cercetat în libertate. Ilie, recidivist, Hrehorec şi Dura se află după gratii. Vinerea trecută, judecătorii au respins solicitarea ultimilor doi inculpaţi, de a fi puşi în libertate provizorie sub control judiciar. Avocaţii inculpaţilor au declarat recurs.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Mădălin Ionuţ Năvădaru, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în noaptea de 15/16 februarie 2009, la miezul nopţii, Daniel Dura zis "Danezu" s-a deplasat la "Casino Prestige" (sală de biliard şi de jocuri) aparţinând SC "Top Biliard" SRL, pentru a se întâlni cu amicii Marian Dănuţ Soare (din Obor), soţia acestuia Alina şi cu Petruţ Negoiţă zis "Babulică". "Danezu" i-a găsit pe cei trei jucând biliard la o masă amplasată în stânga sălii. După un sfert de oră, şi-au făcut apariţia opt tineri (dintr-o altă grupare, din Centru) - Cătălin Muşat, Ionuţ Stoian Alexandru (trimis în judecată pentru lovire, implicat în incidentul de la "Bella Italia") Vladimir Ivanov, Alexandru Marius Pîrvu, Alexandru Iulian Năstase, Marius Adam, Florin Băzdrăgan zis "Marocanu" şi Iulian Andrei Ghiorghe zis "Bulgaru" - care s-au postat în jurul unei mese, aproape de bar, pe diagonală cu cei de mai sus. După alt sfert de oră, au sosit Sorinel Ilie, Andrei Tudor şi Iulian Hrehorec, care li s-au alăturat celor din Obor. Ilie le-a spus amicilor săi Tudor, Hrehorec şi Dura că Stoian şi cei din gruparea lui l-au bătut deunăzi. Imediat, cei patru inculpaţi s-au îndreptat către cei opt inşi din Centru, ca să se răzbune. Practic, Ilie a declanşat incidentul, pentru că l-a lovit pe Muşat, prin surprindere, precizează reprezentantul acuzării. Cât ai clipi din ochi, Tudor şi Hrehorec au pus mâna pe sticle şi bile de biliard şi le-au aruncat spre cei opt rivali, în timp ce Dura s-a înarmat cu un tac, gata de bătaie. După ce-a fost lovit, Muşat a scos un cuţit de la brâu (fapt dovedit cu ajutorul camerelor de luat vederi) cu lama de 20 de centimetri, în timp ce Năstase a scos un spray cu care a pulverizat în direcţia lui Sorinel Ilie, de frică să nu fie lovit şi el. Acelaşi lucru l-au făcut Ivanov, dar şi alţi tineri aflaţi în sală - în scop de autoapărare - deşi nu erau vizaţi de atacul celor din Obor.

Luaţi prin surprindere, cei opt tineri atacaţi s-au refugiat în zona toaletei de lângă bar. Dura a încercat să-i lovească cu tacul, apoi, împreună cu ceilalţi inculpaţi a continuat să arunce cu bile de biliard, scrumiere, sticle şi pahare, pe fondul larmei generale iscate. La un moment dat, toţi agresorii s-au înarmat cu tacuri şi au încercat să atace din nou, însă, în final, scandalul s-a potolit, la faţa locului sosind oamenii legii. Sala de biliard arăta ca după război: tacuri rupte, pereţi cu urme de distrugere, cioburi de sticlă şi urme de sânge pe holul toaletei. Într-un coş de gunoi din toaletă a fost găsit cuţitul purtat de Cătălin Muşat. Mulţi dintre consumatori părăsiseră în grabă localul, fără să mai plătească, personalul s-a refugiat într-un separeu, alţii au fugit în sala de jocuri mecanice. Agentul care asigura paza casino-ului s-a postat în zona biroului în care se afla seiful cu bani, ca să-l păzească, a fost declanşat butonul de panică şi a fost anunţată poliţia. Poliţiştii au condus la sediu în jur de 12 suspecţi, însă participanţii la scandal s-au sustras câteva zile de la cercetări (mai puţin Hrehorec), ei fiind identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în interiorul sălii de biliard. Iniţial, societatea care deţine casino-ul a formulat plângere penală pentru distrugere, însă ulterior şi-a retras acuzaţiile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro