Schimbări în bine pe Bulevardul Independenţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Schimbări în bine pe Bulevardul Independenţei

• după marea investiție de modernizare, s-a schimbat și aspectul jardinierelor și a lampadarelor din zona CEC-ului • important este că, după zeci de ani, au fost reabilitate de o firmă specializată statuile realizate în anii '60 - '80 * au fost ceva probleme cu denumirea acestor opere de artă, însă greșelile s-au corectat pe parcurs * investiția se ridică la 868.700 lei, cu TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul local

 

La capitolul aspecte pozitive, este de remarcat că, după ce în urmă cu ceva vreme au fost reabilitate lampadarele din zona “CEC-ului mare”, care erau distruse de intemperii şi, ani de zile, n-au mai dat un pic de lumină, mai nou au fost puse la punct și casetele pentru flori, tot din acea zonă, care, tot la fel, ani de zile, au fost doar locuri pentru aruncarea de gunoi, coji de seminţe şi chiştoace de către ”dropsangii”, comercianţi sau găştile adunate seara aici. Din luna mai a acestui an, aceste casete sunt pline de flori. Felicitări!

Şi ajungem la statuile realizate cu zeci de ani în urmă, după proiecte, cu materialele şi tehnologiile din anii1960 -1980. Odată cu investiția de modernizare a bulevardului Independenței, s-a trecut şi la restaurarea acestor statui vechi. La ora actuală, statuile denumite Adolescenţă, Stegarii, Victorie sunt deja scoase la lumină, după ce au fost curățate cu metode speciale, de către o firmă specializată din Bucureşti. În ceea ce privește soclurile și plăcile de susținere, însă, acesta au fost placate, de o firmă din Brăila, cu… gresii de mari dimensiuni, cu nuanţe de crem şi asemănătoare cu cele  de uz casnic! În ceea ce privește montajul, sunt bine puse în operă de către firma brăileană, dar deja sunt discuţii  din partea cunoscătorilor: “Nu trebuia să se ajungă la astfel de gresii, deoarece în afară de marmură şi travertin există destule materiale care imită granitul, bazaltul etc”; “Dacă nu sunt destinate exteriorului, după primul îngheţ se vor exfolia şi crăpa. Şi sperăm să nu se întâmple aşa”.

Cât priveşte statuia “Maternitate”, aceasta nu a fost restaurată întrucât nu a fost cuprinsă în proiectul cu finanţare europeană a bulevardului, între Calea Galați și strada Carantinei.  Iar bustul lui I.C.Frimu, şi el în afara proiectului, va sta în continuare mascat de copaci şi cu soclul distrus. Cu toate că,  indiferent cu ai cui bani s-a realizat, el face parte din istoria Brăilei, pe care trebuie să ne-o asumăm, cu bune şi rele.  În altă ordine de idei, trebuie refăcut şi soclul bustului care îl reprezintă pe Naum Vechilargi.

 

Statui rebotezate şi cu denumiri inventate

Revenind la statuile recent restaurate, cărora, în anii '80, le stătea atât de bine cu plăcuţele de identificare din inox sau bronz (furate între timp), acum inscripţionarea lor este una ”modernă”, cu litere traforate, probabil, pe aluminiu exolat sau plastic. Atenţie însă, la un aspect demn de tot râsul, de Gâgă, cum spun românii: aceste statui au acum denumiri agramate, nearticulate sau fără nici o legătură cu denumirea iniţială. Astfel, “Victorie”, autor Victor Postolache, este rebotezată... “Fata” şi doar atât!  “Stegarii”, de acelaşi autor, se cheamă acum“Victoria”, iar “Adolescenţă” de Valentin Boştină a devenit “Stegari”.  Şi, probabil, la  o viitoare restaurare, “Maternitate”, de C.Rădulescu, se va chema… “Mama şi copilul”.  Cât priveşte ancora stilizată, ea este denumită (ghici ciupercă,  ce-i)… “Ancora”.  No comment! Sau altfel spus: aşa e când ai noştri culturnici, habar nu au de arta monumentală şi vechile statui ale Brăilei!

 

Surpriză: “S-a modificat schimbarea”

La câteva zile după ce am surprins pe peliculă gafele de mai sus, denumirile iniţiale, din anii '60, la două statui, s-au relipit corect pe soclu. Este vorba de “Stegari(ii)” şi “Victoria(e)”; dar în locul celei denumită de sculptor “Adolescenţă”, a apărut… “Fata”.  O anonimă, care nu a figurat niciodată în Catalogul  de artă monumentală şi statui al Brăilei şi despre care unii culturnici habar nu au.

 

Se restaurează și dubla arcadă de la intersecția Bdului. Independenței cu Str. Gral. Eremia Grigorescu

Vesta bună este că se restaurează şi dubla arcadă de pe Independenţei. De fapt, această acţiune  a început în septembrie 2023, însă după câteva zile lucrările s-au întrerupt, iar odată cu vijeliile din luna noiembrie, schela prost montată era să cadă peste trecători. De câteva săptămâni muncitorii au reapărut pe schele, iar de apreciat este că pe căldura de foc din aceste zile, ritmul de lucru al meseriaşilor nu a slăbit câtuşi de puţin.

 

Lucrări în valoare de 868.700 lei, cu termen de finalizare pe 19 august a.c.

După cum ne-a informat Primăria, tot ce ține de reabilitarea lucrărilor de artă de pe bulevardul Independenței este inclus în obiectivul de investiții intitulat «Realizare si reabilitare socluri și statui in Municipiul Brăila». Executatnul lucrărilor este Asocierea firmelor SC ”Stinmex Cons” SRL - lider de asociere - și SC ”BD Boxdesign” SRL. ”Stinmex Cons” are sediul în Brăila, Str. Piața Poporului, nr. 20.

Durata de execuție prevăzută în contract este de 4 luni, de la data ordinului de începere a lucrărilor, emis pe 19 aprilie a.c., termenul de finalizare fiind deci până la data de 19 august a.c. Valoarea contractului  se ridică la  868.700 lei, cu TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul local.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro