Schimbări în conducerea Tribunalului, Judecătoriei şi a Parchetelor Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Schimbări în conducerea Tribunalului, Judecătoriei şi a Parchetelor Brăila

• pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Brăila s-au înscris trei judecători, iar pentru cea de vicepreşedinte sunt doi candidaţi • pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Brăila există doi candidaţi, iar pentru cea de vicepreşedinte un singur candidat • procurorul criminalist Mircea Ciutac vrea să plece ca prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin

 

Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila şi Parchetele de pe lângă aceste instanţe de judecată ar putea avea conducere nouă, ca urmare a organizării concursului pentru funcţiile de preşedinte/prim procuror şi vicepreşedinte de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Până în acest moment, pe site-ul Consiliului au fost afişate listele cu candidaţii înscrişi, urmând ca în perioada 18-25 noiembrie să aibă loc testarea psihologică. Pentru conducerea Tribunalului Brăila, s-au înscris judecătorii Aurelia Joghiu (de la secţia I civilă), Cătălina Hermina Roman (de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi Viorel Vasile (preşedintele secţiei penală). Pentru funcţia de vicepreşedinte, şi-au depus candidatura judecătorii Bogdan Nicolau (secţia I civilă) şi Daniela Vicol (secţia a II-a civilă). Actuala conducere a Tribunalului este formată din judecătorii Păuniţa Banu - preşedinte - şi Daniela Vicol - vicepreşedinte, potrivit site-ului instanţei.

Pentru preşedinţia Judecătoriei Brăila, s-au înscris judecătorii Speranţa Diaconescu-Macarenco (preşedinte secţie penală) şi Cătălin Panţuru (secţia civilă). Judecătorul Sorin Joghiu este singurul candidat înscris pentru funcţia de vicepreşedinte, în prezent tot el asigurând interimatul acestei poziţii. Actualul preşedinte al Judecătoriei Brăila este Ciprian Butnaru.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, unde în prezent prim procuror este Georgica Ciuciumiş, doi candidaţi au intrat în cursa pentru funcţia de conducere: procurorii Marinela Coşniţă şi Ionel Gîlcă. Coşniţă este, în prezent, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în timp ce Gîlcă este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Procurorul Ionel Girip îşi doreşte să rămână în continuare la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, drept pentru care s-a înscris la concurs.

Surpriza abia acum vine: procurorul criminalist Mircea Ciutac - cel care s-a ocupat de cazuri răsunătoare, cum ar fi crima de la Grădiştea, atacatorul de la mall şi crima de la Lanurile - vrea să plece de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, ca prim procuror. Un alt procuror care-şi doreşte să plece din Brăila este Constantin Sorin Gorgan. Acesta s-a înscris pentru conducerea a două Parchete: Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil şi cel de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.

Toţi candidaţii cărora le-a fost admisă candidatura vor susţine un proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere în perioada 29 noiembrie - 5 decembrie. Pe 6 decembrie vor fi afişate rezultatele acestei probe, urmând ca pe 9 decembrie să fie susţinută testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. După rezolvarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate pe 18 decembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro