Mergi la conţinutul principal

Schimbarea lumii

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat rubrica "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Toate câte sunt în lume se schimbă odată cu tine. Schimbă felul în care le privești și vor trece firesc sub ascultarea ta.

Nimic din afara ta nu te poate schimba. Nu căuta factorii schimbării în afara ta; nu e ceva mai real ca tine, cel la fel de real ca Tatăl lui.

Când cauți și crezi în altă realitate decât Tatăl, te închini la idoli - chiar dacă nu știi și nici nu vrei. Dar lumea aceasta este plină de idoli - credințe care nu duc nicăieri și iluzii.

De aceea întreaga lume trebuie iertată. Dar nu pentru că lumea este autentică - iertarea adevărată o vede ca fiind nimic.

Dacă ar fi ceva, nu s-ar schimba și nu ar fi alterată de timp, sfârșindu-se încet, cu fiecare clipă.

Fiul Vieții nu este născut pentru timp, ci pentru veșnicie. Dar poate alege timpul pentru a-i înțelege inutilitatea, renunțând, pe rând, la idolii lumii - la care s-a închinat, pe rând -, cu uimire și tristețe. Fiindcă fiecare idol din lume, făurit cu îndemânare și încredere, va aduce în final doar dezamăgire.

Iertând lumea și idolii ei, afli pacea și fericirea. Schimbarea este doar în tine.

 

„Dumnezeul nostru e în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut.

Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti:

Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea;

Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi;

Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor.”

(Psalmul 113, 11-15)

 

„Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;

Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.

Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă.

Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, II, 15-19)

 

„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.

Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.

Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.

Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 1-5)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro