Se dau banii restanți pentru chiriile ucrainenilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se dau banii restanți pentru chiriile ucrainenilor

* Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se ocupă de plata sumelor necesare decontării cheltuielilor, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie ale acestui an, după cum se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Brăila * după asigurarea acestor plăți, statul va mai avea de decontat persoanelor care găzduiesc ucraineni și cheltuielile aferente lunii aprilie a.c. * în județul Brăila sunt cazate, doar la persoane fizice, 365 de persoane refugiate din Ucraina

 

 

 

Vești bune pentru brăilenii care au în gazdă refugiați din Ucraina! După mai bine de patru luni de întârziere la decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, statul își plătește, în sfârșit, o mare parte din datorii. Începând de vineri, 12 mai, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se ocupă de plata sumelor necesare decontării cheltuielilor, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie ale acestui an.

Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, sumele aferente celor trei luni vor fi repartizate integral inspectoratelor județene pentru situații de urgențe/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, și mai departe fiecărei primării, până la mijlocul săptămânii viitoare, pentru a fi virate beneficiarilor. După asigurarea acestor plăți, statul va mai avea de decontat persoanelor care găzduiesc ucraineni și cheltuielile aferente lunii aprilie a.c. ”Sumele necesare intră astăzi (n.r. - vineri, 12 mai) în contul IGSU, după ce Ministerul Afacerilor Interne a depus, în regim de urgență, toate diligențele pentru majorarea bugetului IGSU, având în vedere măsurile aprobate în ședința de Guvern din data de 10 mai 2023”, se arată în comunicatul de presă al ISU Brăila. Tot aici se mai precizează că Ministerul Afacerilor Interne a semnat, luna acesta, în calitate de beneficiar, contractul de finanțare cu titlul ”Solidari pentru Ucraina”, care va permite compensarea unei părți din cheltuielile efectuate în continuare de statul român pentru acoperirea nevoilor de bază imediate și sprijinirea refugiaților. Proiectul are o valoare totală de 585.307.121 lei și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Reamintim că de la 1 mai a.c. s-a schimbat mecanismul de sprijin al refugiaților ucraineni, astfel încât, din această lună, nu se vor mai deconta cheltuieli de hrană și cazare persoanelor fizice care găzduiesc cetățenii proveniți din zona de conflict armat din Ucraina. Mai nou, aceste sume se vor plăti, direct, persoanelor refugiate. Pentru mai multe detalii accesați linkul : Afaceri cu ucraineni | Obiectiv Vocea Brailei (obiectivbr.ro)

Menționăm că în județul Brăila, după cum arată datele oficiale, sunt cazate, doar la persoane fizice, 365 de persoane refugiate din Ucraina. Așadar, cei care au găzduit până la data de 30 aprilie 2023 cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea în valoare de 20 de lei/ pe zi de persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/ pe zi de persoană găzduită pentru cazare. Cererile se depun la primăria de care aparțineți.

Anul trecut, peste 6 milioane de lei au fost decontate de stat, la Brăila, pentru cazarea și masa refugiaților din Ucraina.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro