• peste 30 de anticari din toată România, ba și din alte țări ale Europei, unde și-au deschis afaceri, și-au anunțat participarea la eveniment • mii de obiecte vechi - bijuterii vintage, gablonzuri, argintării, ceasuri, pendule, medalii și bancnote vechi, cărți, statuete, jucării, obiecte de artizanat, tacâmuri de alamă, decorațiuni interioare, arme vechi, tablouri, suveniruri din perioada comunistă sau mic mobilier - își vor aștepta mușterii, de o parte și de alta a Căii Regale
„Muzeu în aer liber”, târg de vechituri sau loc de întâlnire al colecționarilor de obiecte vechi din toată țara, Târgul Anticarilor de la Brăila își deschide porțile în acest weekend, mai precis sâmbătă, 9 august.
Zeci de anticari din Brăila, Galați, Buzău, Constanța, Brașov și Timișoara, ba unii sosiți tocmai din Anglia, Franța, Italia, Spania și Germania (unde și-au deschis mici afaceri) și-au anunțat participarea la faimosul Târg al Anticarilor de pe vechea Cale Regală a Brăilei. Vor fi prezenți, de asemenea, anticari și mânuitori ai condeiului de la Brăila - Doina Popescu-Brăila, Mircea Andronic Romian ș.a. - dar și negustori de obiecte de colecție cu ani de experiență, precum Costel Anuțoiu. O lume pestriță într-un tărâm aproape magic, cu oameni fascinați de obiecte vechi.
Potrivit informațiilor transmise de actorul Florin Chirpac, inițiatorul evenimentului devenit, iată, un adevărat fenomen local, peste 30 de anticari din Brăila și din toată țara și-au anunțat participarea la eveniment. Alte zeci de expozanți vor veni neanunțați. Organizat de Primăria Municipiului Brăila, Târgul Anticarilor va fi deschis în perioada 9-17 august inclusiv, pe Strada Mihai Eminescu - vechea Regală a Brăilei - și va coincide cu Zilele Brăilei.
Așteptat cu sufletul la gură de iubitorii de istorie și de antichități, criticat, pe nedrept, de alții, Târgul Anticarilor este singurul din țară la care participanții nu achită taxă de participare. Fiecare expune ce dorește și cum dorește, fie că vorbim de bijuterii vintage, gablonzuri, argintării, ceasuri, pendule, medalii și bancnote vechi, cărți, jucării, obiecte de artizanat, tacâmuri de alamă, decorațiuni interioare, arme vechi, tablouri pictate, suveniruri din perioada comunistă, oglinzi sau mic mobilier.
Tarabele cu „amintiri” și obiecte vechi de zeci de ani vor putea fi vizitate, mai bine de o săptămână, de o parte și de alta a Regalei, din Piața Traian și până la Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, iar prețurile vor fi, ca de obicei, negociate la fața locului. Mușteriii nu vor lipsi pentru că, printre obiectele de duzină, poți afla și lucruri de valoare, aduse direct din podurile prăfuite ale clădirilor vechi de aici sau de aiurea. E o lume pestriță, specifică târgurilor de odinioară, când fiecare încerca să-și vândă obiectele de care nu mai avea trebuință sau pe cele moștenite de la bunici.