* anunțul a fost făcut recent de deputatul PSD Brăila Doinița Ciocan, care a informat că începând cu 21 iulie este nevoie de mai puține documente pentru ca autoritățile locale să emită autorizații de construire sau alte acte specifice * mai mult, din luna aprilie, potrivit parlamentarului, au fost eliminate taxele pentru extrasele de carte funciară plătite de proprietari * de asemenea, din 2 iunie serviciul a devenit gratuit și online
Veste bună din Parlamentul României: mai puțină bătaie de cap și birocrație la obținerea autorizațiilor de construire. Asta a anunțat, recent, deputatul PSD Brăila Doinița Ciocan prin intermediul unui comunicat de presă. Aceasta a atras atenția că începând cu 21 iulie, cetățenii vor avea nevoie de mai puține documente pe care să le depună la nivelul autorităților locale atunci când solicit emiterea de autorizații de construire sau alte acte specifice. De asemenea, din luna aprilie, după cum atrage atenția parlamentarul brăilean, au fost au fost eliminate taxele pentru extrasele de carte funciară plătite de proprietari, cu alte cuvinte un alt pas important pentru reducerea birocrației și a costurilor pentru cetățeni. Totodată, din 2 iunie serviciul a devenit gratuit și în mediul online.
”Începând de azi (n.r. – luni), 21 iulie, primăriile și consiliile județene vor putea obține, gratuit online, extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral prin platforma myEterra, în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative (autorizații de construire, certificate de urbanism etc.). Rezultatul? Cetățenii vor avea mai puține documente de depus și proceduri administrative mai rapide, pentru că autoritățile locale vor avea acces direct la aceste informații esențiale”, a declarat Doinița Ciocan.
Parlamentul pregătește și Codul Amenajării Teritoriale
Sursa citată a mai adăugat faptul că în această perioadă Codul Amenajării Teritoriale, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se află în analiza comisiilor de specialitate ale Parlamentului, inclusiv în Comisia pentru Administrație din care Doinița Ciocan face parte. Potrivit deputatului, CATUC reunește 17 acte normative și va crea un cadru legislativ clar și modern, ușurând obținerea documentelor necesare pentru construcții și investiții.
”Ce înseamnă toate acestea pentru cetățeni? Mai puține drumuri și acte inutile. Proceduri mai simple și mai rapide. Dezvoltarea comunităților prin investiții facilitate de un cadru legislativ modern. Reformele arată că reducerea birocrației este posibilă atunci când există voință politică și colaborare între ministere, Parlament și autoritățile locale. Ca deputat, mă voi asigura că procesul de simplificare administrativă și digitalizare, continuă cu transparență și că, orice problemă apărută va fi rezolvată cu prioritate în interesul oamenilor și al comunităților”, a conchis Doinița Ciocan.