Seară de folk pe Regală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Seară de folk pe Regală

• spectacolul va avea loc duminică, 20 septembrie, de la ora 17.00, pe scena amplasată pe Strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Mihail Sebastian, în parcarea Poliţiei

 

După luni de pandemie, duminică, 20 septembrie, de la ora 17.00, pe scena amplasată pe Strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Mihail Sebastian, în parcarea Poliţiei, va avea loc un spectacol de muzică folk. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Primăria Municipiului, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţional, cu sprijinul Teatrului „Maria Filotti”. Recitalurile vor fi susţinute de Trupa ANTIC, Bianca Florentina Bănică, Ştefania Casiana Chirilă, Valentin Pătărlăgeanu, Andrada Robea, Florin Ionuţ Cristian şi  Daniel Florea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro