Un cutremur foarte puternic, de 7,8 grade magnitudine de moment, potrivit USGS, s-a produs în apele Noii Zeelande miercuri, iar autorităţile au emis o alertă de tsunami, relatează AFP.
Cutremurul a avut 7,8 grade magnitudine de moment preliminară, potrivit USGS.
Pe scara folosită de USGS, cutremurele de peste 6 grade sunt considerate puternice.
Seismul a avut loc în largul coastelor de vest ale Insulei de Sud din Noua Zeelandă, la o distanţă de 866 kilometri de capitala Wellington.
Adâncimea la care s-a produs seismul submarin a fost estimată la 33 de kilometri.
Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific, din Hawaii, a emis o alertă de tsunami, avertizând în legătură cu un potenţial pericol.
"Un seism de o astfel de magnitudine poate produce un tsunami devastator, care să lovească porţiunile de coastă din zona apropiată de epicentru în câteva minute sau câteva ore", potrivit centrului.
Centrul a spus că deocamdată nu ştie dacă s-a produs sau nu un tsunami.
Presa locală a spus că seismul s-a simţit puternic în Insula de Sud, dar nu s-au înregistrat victime. "S-a simţit foarte tare, casa începuse să se clatine, uşa se mişca în toc", a spus un localnic, citat de Reuters.
În Noua Zeelandă se înregistrează circa 14.000 de cutremure anual, dintre care circa 20% sunt de 5 grade Richter sau chiar mai mult.
Ultimul cutremur grav produse în această ţară s-a înregistrat 1968, când un seism de 7,1 grade pe scara Richter a provocat trei decese pe coasta de vest a Insulei de Sud.
