• decizia a fost luată, duminică, în Consiliul Național al SOS România, partidul europarlamentarului Diana Șoșoacă, ca urmare a faptului că senatorul Silviu-Dorin Petrea a anunțat că a format Alianța Întâi România, alături de alți parlamentari SOS, POT și AUR • în urma acțiunii lui Petrea și a altor doi senatori SOS, grupul partidului a fost dizolvat la nivelul Senatului • președintele SOS România Brăila, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, s-a arătat surprins și dezamăgit de gestul lui Petrea și susține că deputatul Andra Constantinescu nu va călca pe urmele acestuia
Senatorul brăilean Silviu-Dorin Petrea a fost dat afară din SOS România după ce în ultima perioadă a colaborat cu alți parlamentari pentru a crea Alianța ”Întâi România” și după ce a solicitat crearea unui nou partid și grup parlamentar. După cum ne-a informat președintele SOS România Brăila, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, decizia finală în acest sens a fost luată duminică, 29 iunie, în cadrul Consiliului Național al partidului, însă Petrea fusese deja avertizat în prealabil că acțiunile sale nu sunt bine văzute la nivelul partidului europarlamentarului Diana Șoșoacă.
”După cum bine-știți, Petrea a făcut declarația aceea de presă împreună cu mai mulți, în care au zis că fac un pol suveranist pro-european. I s-a cerut atunci să se abțină, să nu mai facă astfel de afirmații. Lucru care nu s-a întâmplat. La o săptămână, tot acest grup, printre care și domnul Petrea, a făcut o altă conferință de presă în care au anunțat că se va constitui un grup parlamentar separat și că urmează să se înființeze un partid. Lucru care, conform statutului SOS România înseamnă practic, fracționarea partidului. Drept consecință, în Consiliul Național s-a solicitat excluderea celor care au participat la această acțiune, printre care Nadia-Cosmina Cerva, Clement Sava și Petrea Dorin. Aceasta a dus la desființarea grupului senatorial SOS România, pentru că am scăzut sub numărul de șapte senatori. Decizia a fost luată ieri (n.r. – duminică)”, a declarat Alexandru.
Informația a fost confirmată și de un comunicat transmis de președintele SOS România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, care potrivit presei centrale a transmis deja o sesizare oficială privind gestionarea fondurilor publice la nivelul Senatului României, acuzând nereguli grave și utilizarea ilegală a banului public de către foștii membri excluși din partid.
După cum relatează bzi.ro în urma deciziilor luate de Comitetul Național al partidului, grupul parlamentar S.O.S. România din Senat a fost oficial desființat, întrucât nu mai întrunește numărul minim de senatori, însă membrii excluși continuă să ocupe funcții de conducere, să beneficieze de resursele Senatului și să folosească bunurile publice în interes personal, în ciuda pierderii sprijinului politic.
În acest context, potrivit sursei citate, Diana Șoșoacă a solicitat public intervenția Curții de Conturi pentru verificarea sumelor cheltuite în mod ilegal de către grupul parlamentar desființat și atragerea răspunderii legale a tuturor persoanelor implicate, inclusiv membri ai Biroului Permanent al Senatului. De asemenea, a anunțat că va sesiza Parchetul General, instituțiile internaționale și europene, acuzând încălcări ale legii și devalizarea banului public într-un context de austeritate națională.
Alexandru, dezamăgit de gestul lui Petrea
Întrebat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” cum i se pare gestul lui Petrea de a înființa o nouă formațiune politică alături de alți 30 de parlamentari SOS, POT și AUR, Ionel Ștefan Alexandru a declarat că este surprins și dezamăgit.
”Eu am încercat să discut cu el. L-am sunat și am încercat să îl fac să își retragă semnătura după acel prim comunicat pe care l-au dat ei privind polul suveranist pro-european, dar m-a refuzat. L-am întrebat: faci treaba asta fără să te consulți cu președintele partidului, cu noi? Nu mi-a dat nicio explicație. Mi-a închis telefonul. Am rămas total surprins de atitudinea respectivă. Pentru mine a reprezentat o dezamăgire”, a declarat Alexandru.
Sursa citată a adăugat că dacă la Senat grupul SOS România s-a desființat, nu își face probleme ca povestea să se repete și în Camera Deputaților. Acesta a ținut să mai precizeze și că nu o suspectează pe Andra-Claudia Constantinescu, deputat SOS România Brăila că i-ar urma exemplul lui Petrea.
”Domnișoara Andra Constantinescu nu este implicată în astfel de acțiuni. Ea merge pe linia partidului înainte. Nu are de-a face cu astfel de activități”, a mai spus consilierul municipal.
Ca o explicație pentru reorientarea foștilor colegi către o altă formațiune politică, Alexandru a afirmat că suspectează că au existat anumite momeli din partea actualei puteri pentru a destructura polul suveranist.
”Mai mult ca sigur au fost momiți cu anumite funcții de actuala putere. Pentru că s-a încercat și la POT, dacă vă amintiți, aceeași destructurare. Și s-a continuat la noi, la SOS România, pe partea suveranistă. A fost o acțiune concentrată a puterii ca să slăbească partidul nostru și forța suveranistă”, a conchis Alexandru.
Sursa foto: Facebook.com/DorinSilviuPetrea