Sfânta Cuvioasă Eufrosina a trăit în cetatea Alexandriei, pe vremea împăratului creştin, (sec V d.H.). A fost rodul stăruinţei în rugăciune fierbinte către Dumnezeu a părinţilor ei, care au fost binecuvântaţi tocmai când îşi pierduseră orice nădejde. La vârsta de 12 ani, Eufrosina a devenit orfană de mamă, rămânând sub îngrijirea tatălui său, Pafnutie. Împlinind vârsta de 18 ani şi nevrând să se căsătorească, Eufrosina a părăsit în taină casa părintească şi, îmbrăcând haine bărbăteşti, a intrat într-o mănăstire de călugări. După ce a primit-o în mănăstire, stareţul a pus-o sub ascultarea părintelui Agapit. Până la sfârşitul vieţii sale - vreme de 38 de ani - Eufrosina avea să trăiască în acest aşezământ monahal, dobândind o viaţă duhovnicească sfântă, fără ca cineva să ştie că este femeie, nu bărbat.
Dumnezeu a rânduit în chip minunat ca tatăl sfintei, Pafnutie, să vină la mănăstire pentru a primi sfaturi duhovniceşti, exact când Eufrosina urma să treacă la cele veşnice. Stareţul i-a îndrumat paşii către cuvioasa care, în tot acest timp, fusese cunoscută ca “monahul Smaragd”. Recunoscându-şi tatăl, care i-a împărtăşit durerea pentru fiica pierdută de atâta amar de timp, cuvioasa l-a îndemnat să nu deznădăjduiască, pentru că “îşi va vedea din nou fiica”. Eufrosina i-a spus tatălui său să revină la mănăstire peste trei zile.
Când Pafnutie a revenit, Cuvioasa Eufrosina se afla pe patul de moarte. I-a mărturisit că este fiica sa, iar Pafnutie, marcat de această întâmplare, a îmbrăcat el însuşi haina de monah, imediat după moartea fiicei preaiubite. Şi aşa a vieţuit şi el în mănăstire, până la sfârşitul vieţii.
