Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare; Sfântul Cuvios Dias; Aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare; Sfântul Cuvios Dias; Aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov

Sfânta Cuvioasă Macrina s-a născut în anul 327 d.H. şi a fost sora Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie de Nyssa. Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii binecuvântate. A fost logodită cu un tânăr de viţă nobilă care, după un timp, a murit. Când logodnicul i-a murit, Macrina nu a vrut să se mai logodească cu alt bărbat, spunând că “nu este drept ca fecioara logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodnă; chiar şi după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, aşa cum este o singură naştere şi o singură moarte”.

Macrina a intrat în monahism împreună cu mama sa, Emilia, nevoindu-se în asceză aspră. După un timp, mama sa şi fratele său (Sfântul Vasile cel Mare) au trecut la cele veşnice. Iar la nouă luni după moartea Sfântului Vasile, Macrina a fost vizitată de Sfântul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul morţii. Cei doi şi-au împărtăşit amintiri despre Sfântul Vasile cel Mare, au vorbit despre natura omenească şi despre viaţa de apoi. Cu puţin înainte de ceasul morţii, Macrina s-a rugat Domnului:

“Stăpâne, Atotputernice Doamne, Carele dai odihnă trupurilor noastre prin somnul morţii pentru o vreme, Tu iară le vei ridica la trâmbiţa cea de apoi. Iartă-mi păcatele, Stăpâne, Doamne lisuse Hristoase, şi dă-mi cu suflet curat să ies înaintea Ta din acest trup stricăcios, fă ca sufletul meu fără de păcat să se înalţe ca tămâia înaintea Ta!”

După aceasta, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi şi-a dat duhul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro