Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin

Viaţa Sfintei Teodora, pe care o cinstim astăzi, este pildă pentru credincioasele din toate timpurile. Căsătorită fiind şi căzând în adulter, Teodora s-a hotărât să se ascundă de oameni şi să intre într-o mănăstire de călugări, conştientizând starea de păcat în care se afla în acel moment. Astfel, tăindu-şi părul şi îmbrăcând haine bărbăteşti, Teodora a mers la Mănăstirea Octodecatos, luându-şi numele de “Teodor”. Iar acolo, a uimit întreaga obşte de călugări cu nevoinţele, cu postul şi cu lacrimile de pocăinţă pe care le vărsa neîncetat, rugându-se Domnului pentru iertarea păcatelor.

La acea vreme, o tânără de o moralitate îndoielnică l-a acuzat pe nedrept pe monahul “Teodor” (Teodora) că ar fi lăsat-o grea. Ca să nu-şi dezvăluie identitatea, “Teodor” nu a încercat să se dezvinovăţească, ci a primit să plece din mănăstire, deşi era fără păcat. Aşa a petrecut Sfânta Teodora alţi şapte ani într-o pădure pustie, crescând, totodată, copilul din flori al acelei femei păcătoase.

În tot acest timp, Teodora a biruit toate ispitele venite de la diavol, prin rugăciune. După şapte ani de penitenţă, stareţul mănăstirii l-a primit înapoi pe monahul “Teodor”. După alţi doi ani de viaţă sfântă, “Teodor” a trecut la Domnul şi abia atunci au văzut fraţii de credinţă, călugării, că era femeie şi nu bărbat. Iar un înger al Domnului i-a descoperit egumenului mănăstirii taina despre Sfânta Teodora şi despre pocăinţa ei.

Se spune că, după înmormântarea Sfintei Teodora, soţul acesteia, care-i rămăsese credincios în toţi aceşti ani, a ales să vieţuiască ca un pustnic, în chilia unde trăise soţia sa. Şi a rămas acolo până la moarte.

Sfânta Cuvioasă Teodora s-a mutat la Domnul în anul 490 d. H.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro