Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul; Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniţă Eufrasia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul; Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniţă Eufrasia

Cunoscut şi sub numele de Macarie cel Mare, Cuviosul Macarie Egipteanul este unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare, Macarie era de origine egipteană, dintr-un sat numit Ptinapar. Cuviosul provenea dintr-o familie creştină foarte evlavioasă. La un moment dat, părinţii l-au silit să se însoare, însă Macarie a fugit de viaţa lumească şi, după moartea părinţilor săi, a ales viaţa cea pustnicească.

Curând, Sfântul Macarie a început să fie ispitit de diavolul prin felurite încercări, dar, prin stăruinţa şi dragostea cea mare pentru Hristos, a biruit şi s-a făcut pildă a vieţii îngereşti în trup. Multe sunt pildele şi minunile săvârşite de Sfântul Macarie în lunga sa vieţuire în pustie. Căpătase de la Dumnezeu putere chiar şi asupra morţii, astfel încât s-a învrednicit a săvârşi învieri.

Astfel, întrucât într-o eparhie creştină un episcop eretic începuse a răspândi erezia că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Cuviosul Macarie pentru a stinge aceasta rătăcire. Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic, prin cuvintele Simbolului credinţei, că se înşeală, însă necredinţa acestuia a persistat, forţându-l pe cuvios să ruşineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.

După o oră de stăruinţă în rugăciune, Cuviosul Macarie a înviat un om din mormânt şi nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte multă vreme. Cel înviat, care nu auzise de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Sfântul Macarie şi făcut ucenic. Iar ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro