Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanail şi Pinufrie (Post) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanail şi Pinufrie (Post)

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a trăit în sec. IV, în cetatea persană Bitlava. Mare dregător la curte şi prieten cu împăratul Persiei Izdegherd, Iacob a ajuns să le jertfească zeilor. Ca urmare a lepădării de Hristos, mama şi soţia sa i-au trimis scrisori în care-l mustrau pentru necredinţă. “Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsând credinţa în Hristos, şi ai primit înşelăciunea diavolească”, îi scria, printre altele, mama dregătorului.

Atunci, venindu-şi în fire, Iacob şi-a zis: “Ştiu ce voi face, ca să nu piară sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat la uşa milostivirii Lui Dumnezeu, până îmi va deschide”.

Pentru că a mărturisit că este creştin, împăratul a poruncit să-i taie lui Iacob încheieturile. Înainte de a fi torturat, acesta s-a rugat: “Doamne Dumnezeul meu, ascultă-mă pe mine robul Tău şi, căutând din înălţimea Ta, dă-mi tărie şi putere în ceasul acesta, ca să rabd durerile şi să-mi răscumpăr cu sângele meu greşeala, căci mă lepădasem de Tine, Creatorul şi Stăpânul meu. Acum îmi pare rău şi mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt Numele Tău şi-mi pun sufletul pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmaşii Tăi şi să se ruşineze, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat”.

Păgânii i-au tăiat Sfântului Iacob Persul degetele de la mâini, apoi încheieturile mâinilor şi picioarele, iar la urmă i-au tăiat capul, la anul 421 d.H. Aşa l-a proslăvit Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul pe Domnul Iisus Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro