Vineri după-amiază, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al judeţului Brăila a fost solicitată să preia din localitatea Măxineni un proiectil exploziv calibrul 100 mm. Acesta fusese descoperit de Vasile I., în urma executării unor lucrări agricole. Proiectilul a fost transportat şi depozitat în vederea distrugerii, în poligonul de specialitate. Sâmbătă dimineaţă, Garda 2 Ianca a intervenit pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Nicolae G. unde, din cauza unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică, au ars un televizor şi mobilierul dintr-un dormitor. "De asemenea, în perioada 23 - 24 octombrie, echipajul SMURD al Detaşamentului 1 de Pompieri Brăila a intervenit pentru acordarea primului ajutor prespitalicesc la şapte persoane cu diferite afecţiuni medicale: accidente vasculare, criză de epilepsie, dureri toracice sau intoxicaţie etanolică. Aceştia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila", a precizat mr. Ştefan Stoian, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al judeţului Brăila.

Sfârşit de săptămână solicitant pentru pompieri