Sfinții Mucenici Flor, Lavru, Polien și Leon | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinții Mucenici Flor, Lavru, Polien și Leon

Sfinții Mucenici Flor și Lavru au fost frați gemeni și cunoșteau meșteșugul tăierii în piatră, pe care-l învățaseră de la Sfinții Proclu și Maxim, care-L mărturisiseră. la rândul lor. pe Domnul Iisus Hristos. După ce L-au mărturisit dascălii lor pentru Hristos, Flor și Lavru s-au dus în Iliricum, Dardania, în cetatea Ulpianilor unde, cercând pietre, își făceau meșteșugul lor pe lângă Licon ighemonul. Mai apoi, Licon i-a trimis la Liciniu, fiul împărătesei Elpidia. Și dându-le bani, Liciniu le-a poruncit gemenilor să zidească o capiște idolească, dându-le, totodată și planul edificiului. Dar sfinții, luând banii, i-au împărțit săracilor. Noaptea se rugau către Dumnezeu, iar ziua lucrau și înfrumusețau locașul. Și peste puține zile l-au și isprăvit, fiind ajutați și întăriți de îngeri. Îndată Merentie, preotul idolesc, a crezut în Hristos, după ce fiul său, Atanasie, fusese tămăduit la ochi. Și strângând mucenicii Lui Hristos săracii cărora le dăduseră bani, au legat idolii cu funii de grumaji și i-au doborât de pe socluri. După aceea, aprinzând lumânări, au închinat lăcașul Lui Dumnezeu și-l sfințiră pentru Hristos, zicând: “Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria mucenicilor!”, mergând înainte cu cinstita Cruce.

Iar dacă a aflat Liciniu despre toate acestea, a poruncit să se aprindă un cuptor și să-i bage în el pe săracii care luaseră banii și sfărâmaseră idolii. Și au pierit acolo toți săracii. Iar Sfinții Flor și Lavru, fiind legați de roata unui car, au fost bătuți crunt și trimiși la ighemonul Licon, care i-a băgat într-un puț adânc. Acolo, sfinții se rugau Lui Dumnezeu pentru bunăstarea lumii și pentru încetarea prigoanei, apoi și-au dat sufletele în mâinile Domnului.

Peste ani, creștinii au scos cinstitele moaște din puț și le-au așezat cu cinste în racle meșteșugit lucrate. Din ele izvora mir, iar cei ce se apropiau cu credință erau tămăduiți de orice boli ar fi suferit. Tot astăzi, îi cinstim pe Sfinții Mucenici Polien și Leon.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro