Sfintele Muceniţe Tatiana diaconiţa şi Eutasia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfintele Muceniţe Tatiana diaconiţa şi Eutasia

Sfânta Muceniţă Tatiana a trăit în timpul domniei împăratului roman Alexandru Sever (223-235 d.H.). La acea vreme, Tatiana a refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos. Datorită vieţii sale fără prihană, la numai 15 ani, a fost aşezată în rândul diaconiţelor, de către Biserica din Roma. Pentru că strălucea între semenii ei, Tatiana a fost luată cu forţa de păgâni şi dusă în templul zeului Apolo, ca să aducă jertfe. În loc să-l cinstească pe Apolo, Tatiana s-a rugat fierbinte Domnului Iisus Hristos. În urma rugăciunilor ei, s-a pornit cutremur, iar o parte a templului şi statuile zeului au fost distruse.

În altă zi, Tatiana a fost dusă la templul zeiţei Artemis. Templul a luat foc când muceniţa s-a apropiat de el, iar la rugăciunile ei s-au coborât fulgere mistuitoare din cer. Pentru toate acestea, Tatiana a fost biciuită, aruncată în foc şi dată fiarelor sălbatice. Totodată, i-au fost scoşi ochii şi i s-au tăiat sânii, iar la urmă i s-a tăiat capul. 

Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se găseşte la Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeaşi raclă cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi ale Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah.

După cucerirea Constantinopolului de către turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Tatiana la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană “Sf. Dimitrie” din Craiova, prin stăruinţele mitropolitului Olteniei, Firmilian.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro