Mergi la conţinutul principal

Siguranța personală și a bunurilor, în mediul rural

* polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii din mediul rural și le-au dat sfaturi care să îi ajute să se ferească de tâlhari și hoți, dar și de faptele violente * activitățile preventive s-au derulat în localitățile Vădeni și Baldovinești și au urmărit conștientizarea cetățenilor cu privire la măsurile de precauție pe care trebuie să le aibă în vedere pentru prevenirea implicării în evenimente neplăcute

 

Cetățenii din mediul rural au primit sfaturi de la polițiști care să îi ajute să se ferească de infractori. Oamenii trebuie să își ia unele măsuri de precauție, tocmai pentru a-și asigura siguranța personală și a bunurilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila -  Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila – Compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale s-au întâlnit cu cetățenii din mediul rural și le-au oferit informații și recomandări pentru prevenirea implicării în  evenimente nedorite, care le-ar putea afecta bunurile, sănătatea sau chiar viața.

Activitățile preventive s-au derulat în localitățile Vădeni și Baldovinești și au urmărit conștientizarea cetățenilor cu privire la măsurile de precauție pe care trebuie să le aibă în vedere pentru prevenirea tâlhăriilor, dar și la măsurile de prevenire și gestionare corectă a situațiilor de violență domestică. În acest scop, polițiștii au discutat cu cetățenii întâlniți pe străzile localităților, în zona instituțiilor publice și a magazinelor sătești și le-au oferit informații despre modul în care acționează de obicei tâlharii și măsurile elementare de protecție care trebuie adoptate pentru prevenirea victimizării prin astfel de fapte și le-au oferit tipărituri cu recomandări preventive”, au precizat polițiștii.

 

Violența domestică: linia telefonică non-stop gratuită 0800 500 333

În cadrul întâlnirilor cu cetățenii au fost promovate și informații și recomandări pentru prevenirea și gestionarea corectă a eventualelor situații de violență domestică. De asemenea, a fost promovată și linia telefonică non-stop gratuită 0800 500 333, destinată victimelor violenței domestice, și gestionată de “Agenția Națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați”.

Apelând acest număr de telefon, victimele, rudele acestora sau persoanele din anturajul unei astfel de persoane, pot obține informații privind demersurile pe care le poate iniția persoana agresată pentru a ieși din situația de criză, precum și serviciile de care aceasta poate beneficia.

Totodată, a fost popularizată aplicația de telefonie mobilă Bright Sky RO, instrument digital gratuit, care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute în astfel de cazuri, inclusiv specialiștilor care își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu fenomenul violenței domestice sau altă manifestare a violenței de gen. “Amintim faptul că aplicația a fost dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, fiind disponibilă în AppStore și Google Play Store, în limbile română, engleză și maghiară. Meniul aplicației oferă explicații despre cauzele și consecințele violenței domestice, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate individual pentru creșterea siguranței în mediul online. Aplicația conține, de asemenea, o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. Sunt prezentate, de asemenea, informații și sfaturi utile legate de hărțuire și de consimțământul în relațiile sexuale, prezentându-se și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afșate cel mai frecvent în relațiile intime”, se arată în comunicatul transmis de la Inspectoratul de Poliție Brăila.

Dintre recomandările promovate în cadrul activităților, polițiștii amintesc următoarele, pentru prevenirea infracțiunilor de tâlhărie: evitați ieșirile în localitate după lăsarea întunericului, mai ales în zonele izolate sau neiluminate;

dacă mergeți pe trotuar, în apropierea carosabilului, țineți geanta pe umărul opus străzii, pentru a evita smulgerea ei de infractori aflați pe biciclete sau motociclete; nu vă lăsați atras(ă) în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse (mai ieftine, de obicei); dacă trebuie să ieșiți pe stradă seara târziu, alegeți să fiți însoțit(ă) de cineva care vă poate apăra în caz de pericol; fiți discreți în privința bunurilor de valoare pe care le dețineți;

nu primiți în casă sau în curte persoane necunoscute și instruiți-vă și copiii în acest sens; dacă vizitatorul spune că este reprezentant al unei autorități sau companii, cereți-i întotdeauna și verificați atent cartea de identitate sau legitimația de serviciu.

Dacă ați fost agresat(ă) fizic sau amenințat(ă) de un membru al familiei:

sunați la 112 și cereți sprijin dacă viața, integritatea fizică sau libertatea vă sunt puse în pericol; în cazul unei agresiuni sexuale, nu vă schimbați hainele și nu vă spălați, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legiști; solicitați consultul medico-legal și eliberarea unui certificat constatator.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro