Aşadar, după mai bine de jumătate de mandat, Simi are în sfârşit şi el o idee, are iniţiativă. Problema este că Simi vrea să facă ceva, dar nu ştie cum anume să îl facă, din ce bani o să îl facă şi nici unde anume o să îl facă. Căci este adevărat că un proiect de anvergura unui Aqualand (fie că nu-i ca ăla de la Valencia) necesită nu doar investiţii consistente, ci şi investitori serioşi. Este de apreciat că Simi vrea, dar din punctul meu de vedere mai tare le face inimă rea brăilenilor care deja se visează stând pe şezlong, privind la toboganele înalte de 20-30 de metri, de unde lumea se aruncă urlând de nebună. E ca şi cum eu aş declara că vreau să îmi cumpăr un Maserati Qauttroporte, dar nu sunt în stare să spun de unde o să scot 132.000 de euro, cât costă limuzina, unde anume o să o parchez şi pe ce străzi o să mă plimb cu ea, căci pe Călăraşi nu cred că e cazul.
Poate că Simi trece prin criza bărbatului de vârsta a treia şi vrea să lase ceva în urma lui în afară de dezamăgiri. Să îşi aducă aminte brăilenii de el şi altfel decât ca primarul pe care l-au înjurat mai tare decât pe Cibu. Un Aqualand ar fi perfect, dar pentru asta Simi ar trebui să se reinventeze, să nu mai fie acel conducător prăfuit, cu aptitudini dobândite la tineretul PCR, pe vremea când deprindea tainele economiei planificate.
Dar nea Simi nu trebuie să fie ofticat pe soartă. Şi asta pentru că peste 40-50 de ani, când să presupunem că Brăila va avea un Aqualand, pesediştii de atunci cu siguranţă se vor bate cu cărămida roşie în piept: "Păi, dacă nu era marele primar Simionescu, care a avut primul ideea de a face un Aqualand, v-aţi fi scăldat şi acum în gârlă, băi, nerecunoscătorilor!"
