Simionescu va scoate o carte cu titlul: “Cum faci să dispară 3 milioane de euro!” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simionescu va scoate o carte cu titlul: “Cum faci să dispară 3 milioane de euro!”

Nu are ex-primarul Aurel Simionescu veleităţi de scriitor, dar cu puţin ajutor din partea prietenilor care se pricep cât de cât la scris, fostul edil ar putea scoate un best-seller. Şi zic asta pentru că în timp ce alţi scriitori caută cu disperare un subiect bun pentru cartea lor, care să îi scoată din anonimat şi sărăcie, Aurel Simionescu are subiectul în buzunarul de la cămaşă.

Ia gândiţi-vă cum ar suna titlul ăsta: “Cum faci să dispară 3 milioane de euro”? Lumea ar crede că este vorba atât de un act de magie, adică să faci să dispară 3 milioane de euro fără să ţi se întâmple nimic, dar în acelaşi timp poate fi ceva legat şi de o furăciune ceva, în sensul că tu ştii cum anume poţi să fugi cu 3 milioane de euro, tot fără să păţeşti nimic.

Nu suntem deloc de parte de adevăr. Şi spunem asta pentru că viitorul scriitor de succes Aurel Simionescu chiar a trăit o astfel de experienţă. În timpul celui de-al doilea mandate al său de primar, Simionescu a patronat dispariţia a 3 milioane de euro din bani europeni, din bugetul de stat şi al Brăilei, printre altele, pe nişte plăci de granit, despre acum poţi să juri că n-au fost montate vreodată. Iar dacă nu ne credeţi pe cuvânt, mergeţi pe Espalanadă să vedeţi cum arată lucrarea făcută de Tancrad Galaţi, pentru care a încasat 14,2 milioane de lei (adică 3 milioane de euro) de la Primăria Brăila.

Aşadar, acţiunea se anunţă extrem de palpitantă. Cititorii cărţii lui Simionescu vor avea parte de intrigi, de trădări şi de incredibile răstunări de situaţie în afacerile în care sunt implicate personajele principale.

Şi dacă mai adăugăm şi faptul că, la finalul cărţii, toţi actorii sunt bine mersi şi rămân şi cu banii, atunci chiar că avem un scenariu demn de Agentul 007.

Important este doar ca Aurel Simionescu să se apuce de scris. Iar dacă printre cititorii cărţii lui se vor număra şi câţiva inşi extrem de nesuferiţi pentru PSD, atunci contribuabilii din Brăila vor putea spune despre această carte că e cu happy-end. Nu de alta, dar cei 3 milioane de euro încă pot fi recuperaţi, căci personajele principale au suficiente bunuri care pot fi valorificate. (Operaţiunea Şoc Şi Groază)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro